Reuniunea europeană de la Rovaniemi, desfășurată în nordul Finlandei, marchează revenirea Arcticii în centrul preocupărilor strategice ale Uniunii Europene. Le Monde relatează că douăsprezece state europene, printre care Franța, Danemarca și Suedia, au cerut Uniunii Europene să adopte în Arctica „un rol strategic și mai proactiv”. În declarația comună de la finalul reuniunii, acestea insistă ca „securitatea în Arctica să fie asigurată în mod colectiv”. În viziunea liderilor reuniți la Rovaniemi, Rusia constituie o „amenințare importantă și de durată” la adresa securității. Îngrijorarea este alimentată de prezența Rusiei dincolo de lunga frontieră finlandeză, dar și de tensiunile provocate de declarațiile președintelui american Donald Trump, care a amenințat în repetate rânduri că ar putea prelua prin forță Groenlanda, vastul teritoriu autonom danez. Enumerând șefii de stat sau de guvern care au participat la summit, publicația franceză remarcă faptul că au fost prezenți și lideri ai unor state fără interese arctice directe, precum președintele României. Prezența acestora a urmărit să transmită că securitatea Nordului privește întreaga Uniune. „Ceea ce se întâmplă aici nu este o chestiune regională. Este o problemă europeană”, a subliniat președintele Consiliului European, António Costa.
Le Monde reține declarația șefei diplomației europene, Kaja Kallas, care a explicat că deschiderea rutelor maritime, determinată de schimbările climatice, impune folosirea unor nave capabile să navigheze în condiții extreme. Liderii europeni au discutat, prin urmare, despre posibilitatea finanțării producerii de spărgătoare de gheață de către Uniunea Europeană.
Deși reuniunea nu s-a încheiat cu decizii oficiale, ea precedă prezentarea unei noi strategii europene pentru Arctica – conchide Le Monde.
La rândul său, Politico abordează reuniunea arctică într-un registru mai alert, observând că liderii europeni nu au venit la Rovaniemi, „căminul oficial al lui Moș Crăciun”, pentru a devansa sărbătorile, ci pentru a pune la punct ultimele detalii ale viitoarei strategii arctice a Uniunii Europene.
Publicația vorbește despre ascensiunea rapidă a Nordului Îndepărtat pe agenda politică a Bruxelles-ului: „Aproximativ jumătate de milion de cetățeni ai Uniunii trăiesc în regiunea arctică, iar securitatea, materiile prime esențiale, conectivitatea și schimbările climatice alcătuiesc împreună o ecuație tot mai complexă”. Dimensiunea militară a reuniunii a fost evidențiată prin vizita liderilor la unitatea aeriană din Laponia și prin organizarea unei demonstrații militare. În comunicatul lor, participanții și-au exprimat intenția de a menține Arctica o regiune a păcii și stabilității, identificând în același timp Rusia drept o amenințare pe termen lung pentru securitatea euro-atlantică.
„Arctica se află în prima linie a competiției globale pentru putere”, a declarat Kaja Kallas pentru Politico, referindu-se la noile rute maritime și la acțiunile tot mai agresive ale Rusiei și Chinei. În opinia sa, Europa trebuie să-i aloce regiunii „suficiente fonduri, forțe și atenție”.
Ecourile atacului cu dronă asupra unui tren de pasageri aflat în apropierea graniței dintre Ucraina și Polonia se regăsesc în presa internațională, deoarece în gara respectivă se aflau mai mulți foști lideri și responsabili occidentali din domeniul securității.
The New York Times relatează că fostul director al CIA, David Petraeus, se afla într-un tren civil în gara Iahodin când a auzit dronele rusești, urmate de o explozie puternică – o dronă cu reacție lovise locomotiva unui tren din apropiere. Petraeus a denunțat „gestul unui conducător cu adevărat barbar care încearcă să terorizeze civilii ucraineni” și a subliniat că trenurile implicate nu reprezentau obiective militare. Cu puțin timp înainte, din gară plecase un tren diplomatic care îl transporta pe fostul premier britanic Boris Johnson, alături de politicieni și consilieri de securitate din mai multe state ale UE și NATO, precizează New York Times, care crede că acesta ar fi putut fi adevărata țintă a atacului. Politico, pe de altă parte, se concentrează asupra reacțiilor europene. Kaja Kallas apreciază că atacul a urmărit „să sperie țările occidentale”, pentru ca acestea să-și reducă sprijinul acordat Kievului și să evite vizitele în Ucraina. Ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, vorbește, la rândul său, despre o tentativă de a-i „intimida pe europeni”, de a-i descuraja și, mai ales, de a-i dezbina.
Rusia susține că a atacat infrastructura feroviară folosită pentru transportarea încărcăturilor militare europene. În replică, ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiha afirmă că forțele Moscovei „bat direct la porțile UE și NATO” și cere intensificarea sancțiunilor împotriva regimului lui Vladimir Putin.
Cotidianul francez Le Figaro dezvoltă tema intimidării aliaților Ucrainei și prezintă reacțiile mai multor oficiali occidentali. Ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, consideră că loviturile au avut „un scop foarte clar: să-i intimideze pe europeni, să-i descurajeze și mai ales să-i divizeze”. El observă că atacurile au coincis cu desfășurarea la Kiev a unui important forum de sprijin economic, la care participau numeroși reprezentanți politici, diplomatici și ai mediului de afaceri occidental.
Regatul Unit a condamnat „fără rezerve” atacul și l-a calificat drept o „încercare zadarnică” de a submina sprijinul pentru Ucraina. „Acest lucru nu ne va descuraja”, a transmis purtătorul de cuvânt al premierului britanic Andy Burnham, în timp ce ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a vorbit despre „o escaladare calculată din partea lui Putin”, iar secretarul general al NATO a apreciat că incidentul arată cât de „disperat” a devenit liderul de la Kremlin – relatează Figaro.
De la Bruxelles, La Libre Belgique reia informațiile companiei feroviare Ukrzalizniția, potrivit căreia un coordonator a observat drona cu reacție înainte ca aceasta să lovească locomotiva. Acesta a amintit că orarele sunt modificate permanent în funcție de amenințările și atacurile rusești, ceea ce a permis trenului cu demnitari occidentali să plece mai devreme. Publicația încheie avertizând că atacurile Rusiei împotriva transportului civil ucrainean continuă.
Rămânem în spațiul european pentru două subiecte electorale: alegerile parlamentare din Suedia și Germania.
L’Express relatează că alegerile parlamentare din Suedia s-au încheiat cu un rezultat extrem de strâns, fără un câștigător cert. Opoziția de centru-stânga condusă de Magdalena Andersson are un avans fragil în fața coaliției de dreapta a premierului Ulf Kristersson. În timpul campaniei, premierul a încălcat un tabu politic anunțând că este dispus să ofere posturi ministeriale Democraților Suedezi, partid de extremă dreapta cu rădăcini neonaziste, care până acum a susținut guvernul fără să participe la acesta. Această apropiere a fost salutată de alegătorii preocupați de imigrație și criminalitate, dar a provocat și temeri că dreapta tradițională a mers prea departe.
Publicația franceză remarcă totuși reculul Democraților Suedezi: partidul condus de Jimmie Åkesson ar fi obținut aproximativ 17% din voturi, cu trei puncte procentuale mai puțin decât în 2022. Rezultatul contrastează cu ascensiunea recentă a formațiunilor antiimigrație din alte state europene.
La Libre Belgique descrie o noapte electorală plină de răsturnări de situație. Bucuria inițială a social-democraților, cărora sondajele la ieșirea de la urne le acordau un avantaj clar, s-a temperat pe măsură ce diferența „s-a topit ca zăpada la soare”. Viitorul guvern va depinde astfel nu numai de rezultatul definitiv, ci și de negocierile dintre partide, care se anunță lungi și dificile. Suedia va trebui să aleagă între revenirea social-democratei „Magda” la conducerea executivului și menținerea lui Ulf Kristersson la putere, de această dată cu posibilitatea intrării extremei drepte în guvern.
Presa spaniolă urmărește îndeaproape ascensiunea extremei drepte în Germania și influența tot mai mare a acesteia asupra politicii europene.
El Periódico se oprește asupra declarațiilor liderului Alternativei pentru Germania, Alice Weidel, care promite că, dacă partidul său va ajunge la putere, ucrainenii și sirienii veniți în Germania în ultimii ani vor trebui să se întoarcă în țările lor. Weidel susține că ajutoarele sociale acordate celor peste un milion de ucraineni nu mai sunt sustenabile și cere în special întoarcerea bărbaților de vârstă militară. În cazul sirienilor, lidera AfD argumentează că azilul este un drept temporar și anunță chiar reexaminarea unor cazuri de acordare a cetățeniei germane.
Dar ceea ce El Periódico prezintă ca program politic devine, în La Razón, o problemă instituțională concretă. Germania începe să se pregătească pentru posibilitatea ca AfD să intre la guvernare în Saxonia-Anhalt, unde a obținut 43,8% din voturi, și să preia inclusiv Ministerul regional de Interne.
Perspectiva provoacă îngrijorare în serviciile de securitate, deoarece un ministru AfD ar putea avea acces la informații sensibile, inclusiv despre spionajul și sabotajul rusesc. AfD nu și-ar putea aplica însă integral programul la nivel regional: politica externă, sancțiunile împotriva Rusiei și legislația privind azilul țin în mare măsură de autoritățile federale. În schimb, partidul ar putea avea o influență importantă asupra securității interne și educației, mai notează Periodico.
De la Germania, El País extinde analiza la întreaga Europă și consideră că extrema dreaptă câștigă mai ales bătălia pentru narațiunea politică. Chiar și acolo unde nu guvernează, ea reușește să impună temele dezbaterii și să determine partidele tradiționale să adopte poziții mai dure.
Fenomenul este vizibil mai ales în privința imigrației. În Franța, de pildă, politicieni centriști precum Gabriel Attal și Édouard Philippe au adoptat poziții mai restrictive, pe fondul ascensiunii partidului Marinei Le Pen. Aceeași deplasare spre dreapta se observă și la Bruxelles, în dezbaterile privind mediul, energia sau competitivitatea.
El País conchide că influența extremei drepte nu se măsoară numai prin numărul de guverne în care aceasta participă, ci și prin capacitatea sa de a modifica discursul adversarilor și de a deplasa spre dreapta centrul de greutate al politicii europene.
(Ruxandra Lambru, Agenția de Presă RADOR)/rlambru




