Pakistan – Cel puțin 17 persoane ucise și alte 70 rănite în urma atentatului cu mașină-capcană la o moschee din nord-vestul țării

Cel puțin 17 persoane, inclusiv cinci membri ai forțelor de poliție, au murit vineri și alte 70 de persoane au fost rănite în urma unui atentat cu mașină-capcană, în nord-vestul Pakistanului. Potrivit autorităților locale, explozia a fost urmată de un schimb de focuri de armă între atacatori și forțele de securitate, polițiștii reușind să ucidă unul dintre atacatori. Corespondentul BBC transmite că oficialii locali au declarat că un autovehicul încărcat cu explozibili a intrat în moschee și a explodat. Potrivit Associated Press, în apropierea moscheii vizate de atac se afla o clădire ce găzduia oficiali din Poliție./cstoica/amirea

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 18 septembrie)