„Solidaritatea” în Polonia: începutul schimbării în Europei de Est

Introducere

În vara anului 1980, într-o Polonie aflată în plină criză economică și socială, câteva greve muncitorești aveau să declanșeze un eveniment care va schimba istoria Europei. La început, muncitorii protestau pentru salarii mai bune, pentru condiții de muncă și împotriva creșterii prețurilor. În doar câteva săptămâni însă, protestele s-au transformat într-o mișcare națională. Numele ei avea să devină cunoscut în întreaga lume: „Solidaritatea”: „Solidarność”.

Ceea ce face povestea acestei mișcări atât de interesantă este faptul că ea nu a apărut dintr-o dată și nici nu a fost rezultatul acțiunii unui singur om. În spatele ei se aflau ani de nemulțumiri, proteste, represiune, dar și încercări ale muncitorilor și intelectualilor de a se organiza independent de stat.

O societate nemulțumită

La sfârșitul anilor 1970, Polonia avea probleme economice serioase. Magazinele erau adesea slab aprovizionate, datoriile externe crescuseră, iar nivelul de trai era afectat de lipsuri și de creșterea prețurilor. Pentru muncitori, situația era cu atât mai frustrantă cu cât propaganda oficială prezenta Polonia drept un stat al muncitorilor. În realitate, muncitorii aveau foarte puține posibilități de a protesta împotriva deciziilor conducerii. În decembrie 1970, muncitorii de pe litoralul baltic au ieșit în stradă după ce autoritățile au anunțat creșteri ale prețurilor. Protestele au fost reprimate violent, iar zeci de oameni au murit.
Evenimentele au rămas în memoria societății poloneze. Câțiva ani mai târziu, în 1976, noi proteste muncitorești au avut loc în orașe precum Radom și Ursus. Represiunea acestor proteste a dus la apariția unor grupuri care au încercat să îi ajute pe muncitorii persecutați.

Astfel, în Polonia se formase deja, înainte de 1980, o rețea informală de oameni care încercau să sprijine muncitorii și să apere drepturile civile.

Vizita Papei Ioan Paul al II-lea

Un alt moment important a avut loc în 1979, când Papa Ioan Paul al II-lea, originar din Polonia, a vizitat țara. Milioane de oameni au participat la întâlnirile cu papa. Pentru societatea poloneză, vizita a avut o puternică încărcătură simbolică. Oamenii au văzut că pot fi împreună, în număr foarte mare, în afara structurilor controlate de partidul comunist. Nu înseamnă că vizita papei a provocat direct apariția „Solidarității”, dar ea a contribuit la crearea unui sentiment de solidaritate socială și la consolidarea ideii că societatea putea avea o voce proprie.

La 14 august, muncitorii de la Șantierul Naval „Lenin” din Gdańsk au intrat în grevă. Printre cauzele imediate se afla concedierea activistei sindicale Anna Walentynowicz, dar muncitorii aveau și alte nemulțumiri. În fruntea protestului s-a aflat electricianul Lech Wałęsa, un fost muncitor al șantierului. La început, revendicările erau în mare parte legate de problemele muncitorilor. Dar foarte repede situația s-a schimbat. Muncitorii au înțeles că, dacă fiecare fabrică protesta separat, autoritățile puteau izola și înăbuși protestele. De aceea, mai multe întreprinderi au început să se alăture grevei. A fost creat Comitetul Interuzinal de Grevă, care a început să reprezinte muncitorii din mai multe întreprinderi. Și aici apare una dintre cele mai importante idei ale întregii povești: muncitorii nu au mai cerut doar bani sau condiții mai bune de muncă. Au cerut dreptul de a se organiza singuri.  Prima și cea mai importantă era recunoașterea unor sindicate independente și autonome. Pentru un stat comunist, aceasta era o cerere extrem de dificil de acceptat. Sindicatele existente erau controlate de sistemul politic. Crearea unor organizații independente însemna că muncitorii puteau avea propria structură de reprezentare, fără controlul partidului. Muncitorii cereau salarii mai bune, îmbunătățirea condițiilor de muncă, respectarea unor drepturi sociale și economice, acces mai liber la informație și anumite libertăți civice. Pe porțile șantierului naval au fost afișate public, astfel încât oamenii să poată vedea ce doreau muncitorii. Documentul avea să devină ulterior unul dintre cele mai cunoscute documente ale opoziției anticomuniste din Europa de Est.

O grevă care nu mai putea fi ignorată

Pe măsură ce protestele se extindeau, autoritățile de la Varșovia au avut o problemă pe care nu o mai puteau rezolva simplu prin represiune.Muncitori din numeroase întreprinderi au intrat în grevă, iar presiunea asupra guvernului a crescut. La 31 august 1980, la Șantierul Naval din Gdańsk a fost semnat acordul dintre reprezentanții guvernului și cei ai muncitorilor. Lech Wałęsa a semnat documentul din partea greviștilor.Pentru prima dată într-un stat comunist din blocul sovietic, muncitorii obțineau oficial dreptul de a avea o organizație sindicală care nu era controlată de partid.

La 17 septembrie 1980, reprezentanții mai multor centre de grevă din Polonia au decis să formeze un singur sindicat național.Așa a apărut Sindicatul Independent și Autonom „Solidaritatea” – NSZZ „Solidarność”. Într-un timp foarte scurt, „Solidaritatea” a crescut enorm..

Polonia avea în acel moment aproximativ 35 de milioane de locuitori, iar „Solidaritatea” reușise să atragă muncitori, intelectuali, studenți, agricultori și alte categorii sociale.Perioada dintre vara lui 1980 și decembrie 1981 este cunoscută uneori sub denumirea de „Carnavalul Solidarității”.

„Solidaritatea” publica ziare, organiza întâlniri, dezbateri și activități culturale. Oamenii puteau discuta mai liber despre problemele societății. Pentru prima dată după mult timp, exista sentimentul că statul nu mai controla în totalitate viața publică. Conducerea comunistă privea cu îngrijorare creșterea „Solidarității”. Sindicatul devenise atât de mare și de influent încât era imposibil de ignorat.Generalul Wojciech Jaruzelski, care conducea atunci Polonia, a introdus legea marțială. Liderii „Solidarității” au fost arestați și internați, activitatea organizației a fost suspendată, iar protestele au fost reprimate. Organizația a continuat să existe în clandestinitate. Au apărut publicații ilegale, iar activiștii au continuat să mențină legătura între diferitele grupuri de opoziție. În 1983, Lech Wałęsa a primit Premiul Nobel pentru Pace, iar numele „Solidarității” devenise deja cunoscut în întreaga lume. Anii care au urmat au fost dificili, dar situația economică și politică a Poloniei continua să se deterioreze. În 1988 au izbucnit noi greve. Guvernul a înțeles că nu putea rezolva criza doar prin represiune. Au fost convenite schimbări politice importante, iar alegerile din iunie 1989 au modificat radical echilibrul politic din Polonia. În august 1989, Tadeusz Mazowiecki, apropiat de mediul „Solidarității”, a devenit prim-ministru.

Evenimentele din Polonia au avut un efect important asupra celorlalte state comuniste din Europa Centrală și de Est. În același an, regimurile comuniste din mai multe țări au început să se prăbușească.

Un simbol al schimbării

Povestea „Solidarității” este interesantă și pentru că începutul ei a fost unul foarte concret: o problemă legată de locurile de muncă, salarii și drepturi sindicale. De aici s-a ajuns însă la o mișcare națională care a pus în discuție relația dintre cetățean și stat. Muncitorii au avut nevoie de intelectuali pentru redactarea și negocierea revendicărilor, iar intelectualii au avut nevoie de sprijinul muncitorilor pentru ca opoziția să poată deveni o mișcare de masă. În 2003, documentele legate de „Solidaritatea” și de evenimentele din 1980 au fost incluse în programul UNESCO Memory of the World, ca recunoaștere a importanței lor documentare.

Concluzie

Apariția „Solidarității” în Polonia nu a fost un eveniment izolat. Ea a fost rezultatul mai multor ani de nemulțumiri sociale, crize economice și proteste reprimate de autorități.

Greva de la Șantierul Naval din Gdańsk din august 1980 a schimbat însă direcția acestor proteste. Muncitorii nu au mai cerut doar salarii mai mari, ci dreptul de a se organiza independent și de a avea o voce proprie. La 17 septembrie 1980 lua naștere „Solidaritatea”, iar în numai câteva luni organizația ajungea să numere aproape 10 milioane de membri.

Chiar dacă regimul comunist a încercat să o distrugă prin legea marțială din 1981, mișcarea a continuat să existe. Revenirea sa în prim-plan în 1989 a contribuit la transformarea politică a Poloniei.

(Autor: Alexandru Eduard Balaci)

Bibliografie

Instytut Pamięci Narodowej, 31 August 1980 – The Birth of “Solidarity”.

Instytut Pamięci Narodowej, Sierpień ’80 w Stoczni Gdańskiej.

National Institute of Remembrance, A Guide to the History of Poland.

Timothy Garton Ash, The Polish Revolution: Solidarity, Yale University Press, 2002.

Padraic Kenney, A Carnival of Revolution: Central Europe 1989, Princeton University Press, 2002.

Lech Wałęsa, A Way of Hope, Henry Holt and Company, 1987.

UNESCO, Memory of the World – 21 Demands of the MKS.