Grecia a declarat joi că Uniunea Europeană ar trebui să elaboreze un mecanism de urgență pentru a suspenda temporar cererile de azil în cazul unor crize majore de migrație, cum ar fi sosirea a zeci de mii de persoane în enclava spaniolă Ceuta, în luna iulie. Grecia s-a aflat în prima linie a crizei din 2015-2016, când peste un milion de persoane din Orientul Mijlociu și Africa au intrat în Europa. De atunci, numărul sosirilor a scăzut, deși insulele grecești din Marea Egee au înregistrat o creștere a numărului de ambarcațiuni cu migranți provenind din Libia în ultimii ani. Ministrul elen pentru migrație, Thanos Plevris, a declarat joi că pactul UE privind migrația a contribuit la reducerea sosirilor și la creșterea numărului de returnări ale migranților, dar că măsurile luate până în prezent nu sunt suficiente pentru a face față situațiilor de urgență, cum ar fi afluxul către Ceuta. Spania estimează că peste 72.000 de migranți au intrat în enclava nord-africană la sfârșitul lunii iulie. Majoritatea s-au întors, dar aproximativ 10.000 se află încă acolo. „În astfel de cazuri, ar trebui să existe o supraveghere sporită a frontierelor și suspendarea procedurilor de azil”, a afirmat acesta, la sosirea sa la o reuniune a miniștrilor justiției și afacerilor interne din UE, desfășurată la Luxemburg. Atena a suspendat pentru câteva luni, anul trecut, procesarea cererilor de azil depuse de migranții sosiți pe mare din Africa de Nord și a adoptat o legislație care accelerează expulzarea solicitanților de azil respinși. Grecia, alături de Germania, Austria, Danemarca și Țările de Jos – grup cunoscut sub numele de „Grupul celor Cinci” – a declarat că a convenit asupra unor măsuri concrete în vederea înființării unor centre de returnare într-o țară din afara UE, ca parte a unui efort european mai amplu de a spori numărul expulzărilor și de a reduce migrația ilegală./mbaciu/atataru
(REUTERS – 1 octombrie)





