Tensiunile globale alimentează evoluții economice la fel de îngrijorătoare. Costurile de împrumut pentru guverne cresc peste tot în lume, remarcă Financial Times, în timp ce Wall Street Journal subliniază că randamentele obligațiunilor de stat înregistrează „cele mai mari niveluri din ultimele câteva decenii”. Concret, potrivit Reuters, titlurile de stat americane pe 10 ani, un indicator de referință pentru costurile globale de împrumut și prețurile activelor, au ajuns joi la un randament de 5,34%, cel mai ridicat nivel din 2002, aceeași situație înregistrându-se și în cazul obligațiunilor guvernamentale franceze pe 10 ani. Costurile de împrumut ale Marii Britanii au ajuns joi la 6% pentru prima dată din 1998, iar randamentele obligațiunilor japoneze se află de asemenea la maxime care nu s-au mai înregistrat de câteva decenii. Reuters oferă și o explicație: o nouă creștere a prețurilor petrolului pe fondul tensiunilor dintre SUA și Iran, inflația ridicată și perspectiva unor noi majorări ale dobânzilor de către băncile centrale. La acestea se adaugă și îngrijorările legate de nevoile de împrumut și cheltuielile în creștere ale guvernelor, în condițiile în care datoria SUA a depășit 40 de trilioane de dolari, iar raportul datorie-PIB se situează la peste 100% în toate economiile majore din grupul G7, cu excepția Germaniei, detaliază Reuters. Agenția de știri avertizează și că randamentele ridicate ale obligațiunilor de stat ar putea pune presiune asupra gospodăriilor și companiilor și ar putea agrava situația finanțelor publice.
În zona euro, Franța se confruntă cu cea mai mare problemă, ajungând să se împrumute la dobânzi mai mari decât Grecia sau Italia, state membre care au generat în trecut cele mai mari îngrijorări în acest sens, notează The Economist, explicând că guvernul francez, minoritar, se luptă cu deficitul bugetar în condițiile în care partidele populiste amenință consolidarea bugetară în perspectiva alegerilor prezidențiale de anul viitor. În contextul unui parlament divizat și al unor piețe financiare tensionate,
Guvernul Lecornu a prezentat proiectul de buget pentru 2027, care include atragerea de 17 miliarde de euro din impozite noi și 26 de miliarde din tăieri de cheltuieli, cu obiectivul de a reduce deficitul la 5% din PIB, notează Les Echos. Le Monde se arată sceptic, subliniind că având în vedere lipsa unei majorități în Adunarea Națională, nu există nicio garanție că proiectul de lege va fi adoptat.
Deocamdată, guvernul Lecornu are de rezolvat problema protestelor elevilor de liceu care, potrivit Le Monde, își exprimă nemulțumirea față de resursele insuficiente ale școlilor. Demonstrațiile au izbucnit săptămâna trecută în școlile din regiunea Parisului și s-au răspândit treptat în restul țării. Poliția a efectuat sute de arestări în urma ciocnirilor cu tinerii protestatari, iar autoritățile au raportat zeci de răniți, rezumă situația cotidianul francez. Le Monde comentează și că „aceste proteste devin rapid un subiect fierbinte în campania electorală pentru alegerea unui succesor al președintelui Emmanuel Macron primăvara viitoare și intensifică presiunea asupra unui guvern deja afectat de problemele financiare tot mai grave ale Franței”. Presa franceză vorbește însă și de o „instrumentalizare” a protestelor de către extrema stângă. Astfel, Le Figaro scrie despre un document al Prefecturii de Poliție din Paris care „indică un rol cheie” al formațiunii Franța Nesupusă. Criticii candidatului stângii radicale la președinție, Jean-Luc Mélenchon, îl acuză pe Mélenchon că încearcă să profite de aceste tulburări pentru a obține capital politic în campania prezidențială și că incită la violență, scrie și Le Monde.
Criza politică din România continuă să fie menționată în paginile presei internaționale. „În România, al doilea eșec al votului de încredere în Parlament readuce în discuție perspectiva alegerilor anticipate”, titrează Le Monde, constatând că „după două luni de vacanță parlamentară, urmate de mai multe săptămâni de tratative și negocieri, situația rămâne neschimbată: criza politică din România continuă după ce premierul desemnat, liberalul Siegfried Mureșan (Partidul Național Liberal), a fost respins miercuri, 30 septembrie, de Parlament”. „Rămâne de văzut ce consecințe va avea eșecul acestui vot, în condițiile în care președintele independent Nicușor Dan are puține opțiuni la dispoziție și se află într-o poziție dificilă”, mai scrie cotidianul francez, adăugând și că „în lipsa găsirii unui prim-ministru, sunt întrunite – pentru prima dată în România postcomunistă – condițiile pentru convocarea alegerilor parlamentare anticipate”. „Deși unii lideri politici cer alegeri anticipate /…/ Nicușor Dan respinge această variantă, considerând că un asemenea scrutin nu ar face decât să prelungească criza politică în care se află țara”.
”Eşecul României de a forma un guvern a accentuat presiunea asupra ratingului înaintea revizuirii S&P Global”, titrează și Reuters, notând că „datoria internațională a României se află sub presiune de ceva vreme, obligațiunile pe termen lung fiind tranzacționate în ultimele zile la cele mai scăzute prețuri înregistrate din mai 2025. Vineri, S&P Global urmează să revizuiască ratingul de credit al României, care se situează pe treapta cea mai de jos a categoriei „recomandate investițiilor”, cu perspectivă negativă”. Agenția amintește că „la sfârșitul lunii iulie, România a evitat la limită o retrogradare de către Fitch la un nivel sub cel recomandat investițiilor, iar toate cele trei mari agenții de rating au subliniat că țara trebuie să adopte până la sfârșitul acestui an un buget pentru 2027 care să prevadă reduceri suplimentare ale deficitului” mai notează Reuters.
RADOR – Carolina Ciulu





