Juan Domingo Perón: omul care a schimbat politica Argentinei

Introducere

Juan Domingo Perón rămâne una dintre cele mai importante și controversate figuri politice din istoria Americii Latine. Militar de carieră, politician, președinte al Argentinei și fondator al unei mișcări politice care îi poartă numele, Perón a schimbat profund relația dintre stat, muncitori și clasele sociale din Argentina. A fost președinte de trei ori, în 1946, 1951 și 1973, un fapt fără precedent în istoria politică argentiniană.
Influența sa nu s-a încheiat odată cu moartea sa. Peronismul a cont inuat să reprezinte una dintre marile forțe ale politicii argentiniene, iar numele lui Perón este și astăzi legat de dezbateri despre populism, drepturile muncitorilor, intervenția statului în economie și raportul dintre liderul politic și masele populare.

Tinerețea și formarea militară

Juan Domingo Perón s-a născut la 8 octombrie 1895, în localitatea Lobos, provincia Buenos Aires. Provenea dintr-o familie de condiție modestă și a urmat cariera militară. La începutul secolului al XX-lea, armata reprezenta una dintre instituțiile importante ale societății argentiniene, iar tânărul Perón s-a remarcat prin disciplină și ambiție.
A intrat la colegiul militar și a urcat treptat în ierarhia armatei. Experiența militară avea să-i influențeze puternic modul de a privi politica. Perón considera că statul trebuie să fie capabil să organizeze societatea și să intervină atunci când conflictele dintre clase amenințau stabilitatea țării.
Un moment important pentru formarea sa politică a fost perioada petrecută în Europa. În anii 1939–1941, Perón s-a aflat în Italia, unde a observat direct regimul lui Benito Mussolini. Experiența italiană avea să-i influențeze anumite idei despre organizarea statului, mobilizarea maselor și relația dintre conducerea politică și organizațiile muncitorești. Totuși, peronismul nu poate fi redus pur și simplu la fascism, după revenirea în Argentina, Perón și-a construit propria doctrină politică, combinând naționalismul economic, politica socială și mobilizarea clasei muncitoare.

Ascensiunea politică

Perón a intrat cu adevărat în centrul vieții politice argentiniene în urma loviturii de stat din 4 iunie 1943, care a înlăturat guvernul civil. În noul regim militar, Perón a primit inițial responsabilități relativ modeste, dar a reușit să transforme domeniul muncii într-o platformă politică extrem de puternică. În 1943, a ajuns la conducerea Departamentului Național al Muncii, pe care l-a transformat ulterior în Secretariatul pentru Muncă și Prevederi Sociale. De aici a început apropierea sa de sindicate și de muncitori. Perón a susținut creșterea salariilor, îmbunătățirea condițiilor de muncă, protecția muncitorilor și extinderea drepturilor sociale care a contat pentru milioane de oameni care se simțeau ignorați de elitele tradiționale. În același timp, Perón și-a construit o bază politică extrem de eficientă. Muncitorii urbani, pe care îi numea adesea „descamisados” : „cei fără cămașă”, au devenit nucleul susținătorilor săi. În 1944, Perón a devenit ministru de război, iar ulterior vicepreședinte. Ascensiunea lui a început să provoace îngrijorare în rândul unor militari și politicieni care se temeau că își concentrează prea multă putere.
Unul dintre momentele fondatoare ale peronismului a avut loc la 17 octombrie 1945, când Perón fusese îndepărtat din funcții și arestat. Conducerea militară credea că, prin eliminarea lui din scena politică, influența sa asupra muncitorilor va dispărea. Efectul a fost însă invers, mii de muncitori au ieșit pe străzile din Buenos Aires și s-au îndreptat spre Plaza de Mayo, cerând eliberarea lui Perón. Demonstrația a devenit una dintre cele mai importante mobilizări populare din istoria Argentinei. Perón a fost eliberat și, în aceeași seară, s-a adresat mulțimii. În loc să fie eliminat din politică, Perón ieșea din criză mai puternic decât înainte. Relația sa cu muncitorii devenise una directă, bazată nu doar pe programe politice, ci și pe ideea că el era reprezentantul unei categorii sociale care fusese mult timp ignorată.
În februarie 1946, Perón a candidat la președinția Argentinei. A obținut aproximativ 52% din voturi și a devenit președinte. Victoria sa a reprezentat începutul unei noi perioade în istoria Argentinei, întrucât Perón nu a vrut să fie doar un președinte care administra instituțiile existente, ci a urmărit transformarea relației dintre stat și societate.

Noua sa doctrină a primit numele de justițialism, iar mișcarea politică formată în jurul său a devenit cunoscută sub numele de peronism. Perón promova ceea ce numea o „A Treia Poziție”, situată între capitalismul liberal și comunism. În contextul Războiului Rece, Argentina trebuia, în viziunea sa, să-și păstreze autonomia și să nu devină dependentă nici de Statele Unite, nici de Uniunea Sovietică.

Perón și muncitorii

Statul a intervenit tot mai mult în relațiile dintre angajatori și muncitori. Salariile și condițiile de muncă au fost îmbunătățite, iar sindicatele au devenit actori politici importanți. Perón a susținut industrializarea și reducerea dependenței Argentinei de importuri. Guvernul său a încurajat dezvoltarea industriei și a extins rolul statului în economie. În aceeași perioadă au fost naționalizate anumite sectoare importante, iar statul a încercat să controleze mai atent economia și comerțul exterior. Universitățile publice au beneficiat, de asemenea, de măsuri care au extins accesul la educație, iar guvernul a promovat programe sociale pentru muncitori, copii și vârstnici. Pentru adversarii săi, însă, politicile sale populiste și concentrarea puterii reprezentau o amenințare la adresa instituțiilor democratice.
Istoria lui Juan Perón nu poate fi separată de cea a soției sale, Eva Duarte de Perón, cunoscută drept Evita. Cei doi s-au căsătorit în 1945, iar Eva a devenit una dintre cele mai cunoscute personalități politice ale Argentinei. Provenită dintr-un mediu modest, ea a devenit simbolul clasei muncitoare și al femeilor sărace. Evita nu a fost doar soția președintelui. Ea a jucat un rol politic important, în special în promovarea drepturilor femeilor și în organizarea sprijinului popular pentru regimul peronist. Una dintre cele mai importante realizări ale perioadei a fost votul femeilor. În 1947, Argentina a adoptat Legea 13.010, care a recunoscut femeilor dreptul de a vota și de a fi alese. Evita a contribuit și la organizarea Partidului Peronist Feminin, care a mobilizat un număr foarte mare de femei și le-a introdus într-o viață politică în care participarea lor fusese anterior mult mai redusă. Prin urmare, peronismul a avut un paradox interesant: a extins participarea politică și drepturile sociale, dar în același timp a construit un sistem politic foarte concentrat în jurul liderului.
În 1949, Constituția Argentinei a fost modificată. Noua constituție a introdus și consolidat mai multe drepturi sociale, reflectând ideologia justițialistă a guvernului.

Perón a candidat din nou la alegeri în 1951 și a câștigat cu aproximativ 62% din voturi, obținând un al doilea mandat. Economia Argentinei începea să întâmpine probleme. Rezervele acumulate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial se diminuaseră, iar politica economică bazată pe cheltuieli sociale și industrializare devenea mai greu de susținut.
Guvernul a exercitat presiuni asupra presei și opoziției, iar criticii regimului au fost uneori persecutați sau îndepărtați din funcții. Astfel, imaginea lui Perón devenea tot mai contradictorie: pe de o parte, era liderul care extinsese drepturile sociale; pe de altă parte, era acuzat de limitarea libertăților politice.

Moartea Evitei și declinul regimului

În 1952, Eva Perón a murit de cancer, la numai 33 de ani. Moartea ei a reprezentat o lovitură uriașă pentru regimul peronist. Pentru milioane de susținători, Evita devenise un simbol aproape mitologic al luptei pentru cei săraci. După dispariția ei, Perón a pierdut una dintre cele mai importante figuri care îi susțineau legătura directă cu baza populară. În anii următori, conflictele politice s-au intensificat. Relațiile cu Biserica Catolică s-au deteriorat, iar opoziția față de guvern a crescut. În iunie 1955, avioane militare au bombardat Plaza de Mayo, într-un atac destinat să-l înlăture pe Perón. Bombardamentul a provocat sute de victime civile. Câteva luni mai târziu, în septembrie 1955, Perón a fost înlăturat printr-o lovitură de stat și a plecat în exil.
Perón a petrecut aproape două decenii în exil, a vizitat și  trăit în mai multe țări dar în această perioadă, regimul argentinian a încercat să elimine simbolurile și influența peronismului. Numele lui Perón a fost interzis în anumite perioade, iar susținătorii săi au continuat însă să organizeze mișcarea politică. Nici exilul nu a putut elimina peronismul iar Perón a devenit o figură aproape mitică pentru o parte importantă a societății argentiniene. Argentina nu reușea să găsească o formulă politică stabilă fără să țină cont de milioanele de oameni care continuau să-l susțină. În 1973, după schimbări politice importante, Perón s-a întors în Argentina și a fost ales din nou președinte în septembrie 1973, obținând aproximativ 62% din voturi. Era pentru a treia oară când ajungea la conducerea țării.Perón a murit la 1 iulie 1974, la Buenos Aires. După moartea sa, funcția prezidențială a fost preluată de soția sa, Isabel Perón, vicepreședinta țării.

Moștenirea lui Juan Perón

Pentru susținătorii săi, el a fost liderul care a dat muncitorilor o voce politică, a extins drepturile sociale, a promovat industrializarea și a introdus milioane de oameni în viața politică. Pentru adversarii săi, Perón a reprezentat populismul dus la extrem, concentrarea puterii, presiunile asupra presei și slăbirea instituțiilor democratice. Peronismul a combinat naționalism, populism, protecție socială, sindicalism și intervenționism economic, dar și un stil politic personalist. Tocmai această combinație i-a permis să supraviețuiască schimbărilor politice și chiar interdicțiilor.
Una dintre cele mai interesante caracteristici ale moștenirii lui Perón este faptul că peronismul nu a dispărut odată cu el. Dimpotrivă, a continuat să se adapteze și să supraviețuiască unor perioade politice foarte diferite.

Concluzie

Juan Domingo Perón a fost mai mult decât un președinte argentinian. El a devenit simbolul unei întregi epoci și al unei ideologii care a modificat profund societatea Argentinei. Ascensiunea sa a fost legată de transformarea muncitorilor într-o forță politică decisivă. Prin politicile sociale, industrializare și intervenția statului în economie, Perón a schimbat relația dintre cetățean și stat. Alături de Eva Perón, a contribuit la extinderea drepturilor politice ale femeilor și la apariția unei noi forme de mobilizare populară. În același timp, experiența peronistă arată și partea complicată a populismului. Un lider care vorbește în numele oamenilor poate obține o popularitate extraordinară, dar aceeași concentrare a puterii poate conduce la limitarea opoziției și a libertăților politice. Poate cel mai important fapt despre Perón este că nu a dispărut din politica Argentinei după moartea sa. Ideile sale au continuat să influențeze partide, sindicate, președinți și generații întregi de alegători.
Juan Perón a murit în 1974, dar peronismul a rămas, tocmai de aceea, istoria lui nu este doar povestea unui om care a ajuns de trei ori președinte, ci și povestea unei societăți care, începând din anii 1940, a început să se întrebe cât de mult trebuie să intervină statul pentru a reduce diferențele sociale și cât de multă putere poate concentra un lider în numele poporului.

(Autor: Alexandru Eduard Balaci)

Bibliografie

Instituto Nacional Juan Domingo Perón, Biografía de Perón, Buenos Aires.

Biography.com, Juan Perón, biografie și cronologia ascensiunii politice.

Encyclopaedia.com, Perón, Juan Domingo (1895–1974).

HISTORY, Juan Perón elected in Argentina, 24 februarie 1946.

Latinoamérica. Revista de Estudios Latinoamericanos, ¿Y ahora qué? Las mujeres antiperonistas y los derechos políticos femeninos (1947–1951).

Avital Hecht Gordon, Perón, Evita and the Political Rights of the Argentinian Women, Roczniki Humanistyczne.

María Dolores Béjar, La mujer en la Argentina peronista (1946–1955), Historia Mexicana.