Obama i-a telefonat lui Erdoğan; undă verde pentru Kobani

Preşedintele SUA, Barack Obama, a avut ieri o convorbire telefonică cu preşedintele   Erdoğan. În urma acestei discuţii, ministrul de externe Çavuşoğlu a anunţat că îi vor sprijini pe combatanţii Peshmerga să intre în Kobani.

Ca urmare a discuţiei telefonice dintre preşedintele SUA, Barack Obama, şi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, astăzi, ministrul afacerilor externe, Mevlüt Çavuşoğlu, a făcut următorul anunţ: „Îi vom sprijini pe luptătorii Peshmerga să treacă în Kobani. Nu am dorit niciodată să cadă Kobani”.

Çavuşoğlu a amintit faptul că aproape 200.000 de locuitori ai oraşului Kobani trăiesc în Turcia. „Nu am dorit niciodată să cadă Kobani şi nici acum nu dorim asta. Pentru a preîntâmpina acest lucru, Turcia a depus toate eforturile necesare, a trimis ajutoare umanitare şi medicale. Am aplicat cu multă rigurozitate toate prevederile angajamentului şi avem o colaborare deplină cu forţele coaliţiei” – a mai spus ministrul Çavuşoğlu.

Ministrul de externe a precizat că se doreşte protejarea zonei de orice fel de ameninţare, subliniind că au valorificat în acest sens tot ajutorul militar şi medical trimis pe calea aerului de SUA forţelor militare care apără Kobani şi a arătat că există şapte grupări care luptă la Kobani împotriva ISIS: „Pe lângă PYD (Partidul Uniunea Democratică) mai există 7 – 8 grupări, care au o garnizoană comună. Conducerea Regională Kurdă din Irak şi-a declarat disponibilitatea de a ajuta Kobani. Şi noi vom sprijini forţele Peshmerga să treacă în Kobani. Discuţiile noastre pe această temă sunt în desfăşurare”.

Mevlüt Çavuşoğlu a mai spus că se doreşte ca cei care au fost nevoiţi să părăsească Kobani pentru a se refugia în Turcia să aibă posibilitatea să se întoarcă înapoi, în Kobani, unde să trăiască în linişte şi pace. El a continuat astfel: „Desigur, sunt nişte chestiuni la care trebuie să fim foarte atenţi. Scopurile urmărite de PYD în legătură cu Siria sunt diferite de cele ale ÖSO (Armata Siriană Liberă). Adică urmăreşte să controleze o anumită regiune a Siriei, la fel ca şi ISIS. De aceea, avem convingerea că acest lucru reprezintă un pericol la adresa viitorului Siriei şi a reconstrucţiei sale democratice. Drept pentru care atâta timp cât PYD continuă să-şi susţină aceste idealuri, nu se va bucura nici de sprijinul ÖSO, nici al Turciei. Aşadar, PYD va trebui să-şi schimbe politica şi să renunţe la aceste idealuri ale sale. Pe de altă parte, atragem atenţia că nu trebuie să fie uitat motivul esenţial al acestei probleme legat de evoluţiile din Siria şi spunem asta cu fiecare prilej, că motivul real al situaţiei actuale din Siria este regimul Assad. Nu trebuie să uităm faptul că ÖSO este singura care se luptă şi cu regimul Assad, şi cu ISIS. Ca atare, sunt de aceeaşi părere cu aliaţii noştri că ÖSO este gruparea care trebuie sprijinită, de fapt, în cadrul unei strategii mult mai cuprinzătoare”.

Site-ul de internet Rudaw, cunoscut ca fiind apropiat de conducerea Barzani, susţine că Turcia a permis forţelor Peshmerga să pătrundă în Kobani sub atacurile ISIS. S-a aflat că Mesud Barzani a solicitat Turciei permisiunea ca luptătorii Peshmerga să poată trece înspre Kobani, iar Turcia a răspuns afirmativ solicitării.

(www.cumhuriyet.com.tr – 21 octombrie)