Producătorii de pâine vor introduce pe piaţă şase sortimente realizate după reţete mai vechi de 30 de ani

Producătorii de pâine vor introduce pe piaţă, de mâine, şase sortimente realizate după reţete mai vechi de 30 de ani – cum ar fi pâinea cu cartofi, cu secară sau franzela Bucureşti. Noile produse vor fi însoţite de un certificat, eliberat de Ministerul Agriculturii, care să confirme că reţeta veche este respectată şi că nu au fost introduşi anumiţi aditivi alimentari moderni. Primul astfel de atestat de „reţetă consacrată românească” va fi acordat, astăzi, oficial, în cadrul Târgului Indagra.
„Orice producător de pâine care vine cu nişte reţete mai vechi de 30 de ani şi care sunt demonstrate că au fost înregistrate la vremea respectivă se analizează la Ministerul Agriculturii de către o comisie. Comisia respectivă îi dă avizul şi sigur că accesul pentru realizarea produselor pe bază de reţete consacrate este deschis pentru toţi producătorii de pâine”, a spus Aurel Popescu, preşedintele ROMPAN.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (31 octombrie)