Vasile Stoica se uită la mine fix: „Este incredibil ce se întâmplă”. Directorul Agenţiei de presă Rador este o persoană elegantă, care tratează cu detaşarea diplomatului rafinat evenimentele pe care reporterii de acoperă zilnic. Dar astăzi, 1 noiembrie 1929, nu îşi poate ascunde framântările. Traversează redacţia cu paşi mari, de câteva ori, şi se întoarce brusc, ţintuindu-mă cu privirea sa patrunzătoare: „Te duci chiar acum la conferinţa de presă, de la început am ştiut că Hurmuzescu exagerează”.
Rador nu mai traversase niciodată o asemenea criză, de la înfiinţarea sa, în 1921, nici măcar în primii cinci ani, când fusese agenţie privată şi îşi făcea mereu probleme pentru finanţare. Acum acest nou înfiinţat mijloc de comunicare, radiofonia, punea în pericol comerţul nostru cu ştiri. Radioul difuza buletine de ştiri către toată lumea şi această informaţie pe care noi o obţineam aşa de greu o lăsa aşa… neprotejată. Clar, directorul meu avea mare dreptate să îşi facă probleme.
Din 1923, în numai trei ani radiofonia se dezvoltase în lume suficient de mult încât să fie necesar un for care să organizeze acest nou domeniu: Uniunea Internaţională a Radiofoniei, întemeiată la Geneva.
Radiofonia românească s-a organizat într-un ritm propriu, de la primele emisiuni experimentale din Institutul Electrotehnic – de unde se difuzase în 1926 un concert simfonic care avea loc la Ateneu – şi până la fondarea instituţiei. La 22 decembrie 1927 Jurnalul Consiliului de Miniştri a declarat constituită Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România, iar la 1 noiembrie 1928 a fost transmisă prima emisiune oficială, din sediul Societăţii aflat pe Strada Fântânii (azi Berthelot). Prima difuzare a cuprins un cuvânt de deschidere al profesorului Dragomir Hurmuzescu, apoi un buletin de ştiri, informaţii meteorologice, muzică şi conferinţa cu tema Poezia populară română, de Horia Furtună.
Da…să mă concentrez. Am ajuns. Cu obrajii îmbujoraţi de frigul toamnei bucureştene trec în viteză pe lângă fântâna din curtea Difuziunii şi urc scara monumentală de stejar care duce la singurul etaj al acestei impozante clădiri ce a aparţinut generalului Socec.
Profesorul Hurmuzescu se grăbeşte să înceapă: „Consiliul de Administraţie al Societăţii, în şedinţa de la 29 octombrie, a dat deplină încuviinţare pentru continuarea programului nostru de investiţiuni, ne preocupă înfiinţarea de studiouri la Iaşi şi Cluj.
Pentru cunoaşterea activităţii Radiodifuziunii Române şi pentru extinderea propagandei naţionale dincolo de frontiere, se va înlesni intensificarea acţiunii Serviciului de Studii şi Propagandă prin toate mijloacele puse la îndemână de realizarea tehnicei moderne: radio, cinematografie, fotografie, reclame luminoase, presă, broşuri. […]
Conducerea actuală a Societăţii, înţelegând că tot acest program de activitate trebue realizat cu un personal atent selecţionat, pregătit şi cu râvnă la muncă, a acordat funcţionarilor o echitabilă încadrare şi salarizare după normele stabilite de noul regulament. S-a organizat un serviciu de Asistenţă medicală gratuită şi s-au obţinut pentru funcţionarii noştri carnete cu 50% reducere CFR.
Aplicarea noii legi a radiodifuziunii ne-a îngăduit să înfăptuim în ultimele luni şi un însemnat program de investiţii tehnice, iar rezultatul reorganizării Societăţii este sporirea numărului de abonaţi şi ameliorarea emisiunilor.”
Da, bun, minunat, Difuziunea pare că merge bine. Conferinţa de presă s-a terminat. Mă grăbesc să pun întrebarea:
- Domnule preşedinte, cum intenţionaţi să protejaţi informaţiile? Agenţia de presă Rador şi toată presa scrisă este în pericol din cauza acestei maniere în care procedaţi.
Dragomir Hurmuzescu: Dragi confraţi, aveţi impresia că este uşor? Anul 1928 a însemnat o sforţare făcută de o mână de oameni entuziasmaţi de un strălucit succes al ştiinţei pentru înjghebarea unei organizaţiuni radiofonice la noi în ţară. Ca întotdeauna, începutul a fost şi de data asta foarte greu. Pe lângă dificultăţile de ordin pecuniar care se puneau în calea realizării unui asemenea proect, trebuiau învinse şi numeroase prejudecăţi. Marele public habar n-avea de radio. Cazul doamnei care, la o „demonstraţie„ radiofonică, cerea să se deschidă fereastra pentru ca undele să poată pătrunde mai uşor până la cutiuţa misterioasă, este pe cât de autentic, pe atât de caracteristic pentru mentalitatea publicului.
- Colegul meu de la ziarul Universul insistă : pe cine slujiţi dumneavoastră, de fapt, domnilor ? Presa română cred că nu…
Dragomir Hurmuzescu: Radiodifuziunea Română, împlinindu-şi datoria, a slujit obştea naţională şi apărarea sufletească a ţării, înlesnind comunicarea directă, vie, hotărâtoare, între cel dintâi purtător al răspunderilor publice şi popor..
- Vă rog, de la lIndependance roumaine. Adică ce funcţiune socială îndeplineşte Difuziunea ?
Dragomir Hurmuzescu: Radiodifuziunea privită din punctul de vedere al funcţiunii sale sociale s-a dovedit încă de la începuturile ei cel mai de seamă mijloc de legătură între factorii de răspundere ai vieţii de Stat şi massele populare, cel mai eficace scut al ordinei, cel mai răsunător îndemn al îndeplinirii datoriei, cel mai rapid mijloc de comunicare între centru şi periferie… Lor li se alătură o nesfârşită serie de foloase în legătură cu toate manifestările spiritului.
Conferinţa de presă s-a încheiat, domnilor. Vă mulţumim tuturor”.
Plec de la Difuziune într-un vârtej de gânduri. În birja ce mă duce către redacţie, în ritmul frumoaselor clădiri de pe Calea Victoriei ce se tot succed, nu ma pot opri să nu mă întreb : oare radioul înseamnă sfârşitul agenţiilor de presă ? Sau pur şi simplu…un alt început ? Doar timpul va şti să răspundă.
PS: Povestea noastră de astăzi este bazată pe fapte reale. Cuvintele « rostite » de Dragomir Hurmuzescu sunt extrase din revistele « Radofonia » din perioada interbelică. De altfel, în cursul anului 1929, director radio a devenit Dimitrie Gusti. De asemenea, Vasile Stoica, directorul Agenţiei interbelice de presă Rador, şi-a exprimat cu adevărat îngrijorarea privind difuzarea necontrolată a ştirilor, într-o conferinţă care a avut loc la Paris.
Nu ne rămâne decât să urăm tuturor colegilor un sincer şi frumos « La mulţi ani ! » de 1 noiembrie şi să le mulţumim că de aproape 25 de ani Rador face parte din această mare familie.
Autor: Carmen Ionescu
