Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, cere ridicarea imunităţii, pentru începerea urmăririi penale, faţă de Cristian David

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, cere ridicarea imunităţii, pentru începerea urmăririi penale, faţă de Cristian David, fost ministru de interne. El este cercetat pentru luare de mită şi spălare de bani. Potrivit referatului întocmit de procurori, ministrul ar fi pretins şi primit 500.000 de euro, de la un denunţător, pentru a-şi folosi influenţa asupra prefecţilor, astfel încât Comisia judeţeană Buzău să emită titlu de proprietate asupra unui teren intravilan de 15 hectare din municipiul reşedinţă de judeţ. Anchetatorii susţin că, pentru a masca originea sumei primite cu titlu de mită, ar fi fost încheiate contracte imobiliare fictive între mai multe persoane implicate în săvârşirea infracţiunilor de corupţie.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 noiembrie)