Parchetul General a renunţat la dosarul privind neregulile de la votul din străinătate pentru alegerile prezidenţiale

Parchetul General anunţă că a renunţat la dosarul privind neregulile de la votul din străinătate pentru alegerile prezidenţiale, cauza fiind preluată de Direcţia Naţională Anticorupţie, întrucât s-a constatat că faptele pentru care s-a început urmărirea penală pot fi încadrate şi în categoria celor de competenţa DNA. Parchetul General a început la 18 noiembrie urmărirea penală pentru infracţiuni de abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale – anchetatorii au obţinut de la Biroul Electoral Central şi de la Ministerul de Externe acte oficiale relevante pentru documentarea cauzei, se arată într-un comunicat al Instituţiei. DNA a solicitat azi Parchetului General dosarul, Direcţia auto-sesizându-se, la rândul său, în acest caz.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 decembrie