Barack Obama declară blocadă economică Peninsulei Crimeea

Preşedintele american, Barack Obama, a semnat un decret privind introducerea de noi sancţiuni împotriva Moscovei, măsurile având drept scop blocarea activelor tuturor persoanelor fizice şi juridice care au legătură cu noua administraţie de ocupaţie din Crimeea, peninsulă ucraineană anexată de Federaţia Rusă. „Decretul interzice investiţiile rezidenţilor americani în regiunea Crimeea din Ucraina, importurile de bunuri, servicii, tehnologie din Crimeea în SUA, precum şi exportul, re-exportul, vânzarea şi livrarea de bunuri, servicii şi tehnologii din SUA în peninsula ucraineană” – se arată într-o scrisoare trimisă de Obama preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, John Boehner. De asemenea, Obama a interzis americanilor să aibă afaceri cu societăţi controlate de către rezidenţi din Crimeea, precum şi orice relaţie financiară sau materială cu aceste părţi. În plus, Statele Unite ale Americii interzice accesul pe teritoriul său tuturor celor care intră sub incidenţa decretului respectiv. Decretul mai oferă ministrului american de finanţe dreptul de a impune sancţiuni împotriva persoanelor fizice şi companiilor care operează în Crimeea.

(www.korrespondent.net – 20 decembrie)