Doi bărbaţi, bănuiţi de planificarea unor atacuri, au fost arestaţi în Sydney

Poliţia australiană a arestat doi bărbaţi, acuzaţi de posesie de documente referitoare la planificarea unui atac terorist, la doar o săptămână după ce trei persoane şi-au pierdut viaţa în atentatul din cafeneaua situată în centrul oraşului Sydney. Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Michael Phelan, a declarat că unul dintre cei arestaţi deţinea documente privind un atac planificat asupra unor ţinte guvernamentale din oraş. Reprezentantul poliţiei a declarat că, „fără a detalia prea mult, există dovezi suficiente care să ne arate că ceva urma să se întâmple, şi de aceea una dintre persoane a fost acuzată de posesie de documente care arată în mod clar planificarea unui atac.” Cei doi bărbaţi arestaţi sunt suspectaţi, de asemenea, de sprijinirea jihadiştilor australieni care călătoreau spre Siria pentru a lupta alături de islamişti, relatează corespondenţii BBC.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 24 decembrie)