Deputatul PNL Petre Roman a contestat la Curtea de Apel raportul ANI privind incompatibilitatea sa

Deputatul PNL Petre Roman contrazice Agenţia Naţională de Integritate care a anunţat, în această după-amiază, că raportul de incompatibilitate al parlamentarului a rămas definitiv, deoarece nu a fost contestat. ANI spune că există o comunicare de la Curtea de Apel Bucureşti care precizează că nu există nicio contestaţie formulată de Petre Roman împotriva raportului de evaluare emis la 12 martie 2014 şi cere Camerei Deputaţilor aplicarea sancţiunilor disciplinare, respectiv revocarea din funcţie a lui Petre Roman şi interdicţia exercitării unei funcţii sau demnităţi publice pentru trei ani. Deputatul PNL Petre Roman spune, însă, că a contestat la Curtea de Apel raportul ANI privind incompatibilitatea sa, ca dovadă faptul că mâine are loc prima examinare în instanţă. El apreciază că este posibil ca, din cauza unor aspecte tehnice, să fi apărut o neconcordanţă, iar ANI să nu fie la curent cu faptul că procedura este în curs.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 ianuarie