Republica Federală Germană a luat fiinţă la 7 septembrie 1949 din unificarea zonelor de ocupaţie britanică, franceză şi americană. R.F.G. a devenit stat suveran la 5 mai 1955. Cu toate că în septembrie 1955 R.F.G. a stabilit relaţii diplomatice cu U.R.S.S., celelelte ţări cu regim comunist din estul Europei nu au recunoscut statul vest german. Primele forme de colaborare dintre România şi R.F.G. au fost de natură economică şi au fost iniţiate încă de pe vremea lui Gheorghiu Dej. După venirea la putere, Nicolae Ceauşescu a menţinut importurile de produse vest-germane în România la un nivel ridicat. Din punct de vedere politic, între România şi R.F.G. nu existau litigii grave, care să afecteze relaţiile de colaborare. În acelaşi timp, în România exista la aceea vreme o comunitate germană numeroasă. Toate aceste elemente au determinat stabilirea de relaţii diplomatice între România şi R.F.G., la sfârşitul lunii ianuarie 1967.
Un martor important al acestui proces a fost Vasile Şandru, în epoca respectivă ministru adjunct în Ministerul de Externe.
În vara anului 1966 avusese loc la Bucureşti consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varşovia. În documentul adoptat cu acel prilej a fost lansată ideea convocării unei conferinţe europene de colaborare şi securitate pentru normalizarea relaţiilor cu ambele state germane. În spiritul acestui document, România a iniţiat stabilirea de relaţii diplomatice normale cu R.F.G. făcând acest lucru de pe poziţii proprii, fără nici un fel de consultări cu aliaţii. Bineînţeles că asta a provocat o reacţie de nemulţumire în special din partea Uniunii Sovietice şi a celorlalte participante la Tratatul de la Varşovia care pretindeau că stabilirea de relaţii diplomatice cu Germania ar fi trebuit făcută printr-un act colectiv, printr-o decizie colectivă ş.a.m.d., ceea ce nu intra în nici un fel în obligaţiile stabilite prin Tratatul de la Varşovia.
Iniţiativa României a găsit un ecou pozitiv din partea R.F.G. şi la începutul anului 1967 a avut loc acţiunea de stabilire a relaţiilor diplomatice. Mai înainte România stabilise relaţii consulare şi comerciale oficiale cu Germania Occidentală. Noi avem deja o reprezentanţă comercial-consulară la Köln şi deci acum urma ridicarea acestor relaţii pe treapta maximă a relaţiilor diplomatice.
Din punct de vedere al Germaniei Federale, stabilirea de relaţii diplomatice cu România însemna, de fapt, renunţarea la doctrina Halstein, ceea ce era un pas spectaculos aş spune chiar în condiţiile Războiului Rece de atunci, când Germania Occidentală avusese până atunci o atitudine fermă de a nu stabili nici un fel de relaţii cu statele care aveau relaţii cu R.D.G., întrucât poziţia R.F.G. era de a nu recunoaşte existenţa unui al doilea stat german.
Actul de stabilire a relaţiilor diplomatice s-a produs cu ocazia unei vizite a ministrului român de externe la Bonn, Corneliu Mănescu, o vizită care a stârnit un mare interes în presa internaţională, mai ales datorită reacţiilor potrivnice care au venit din partea Uniunii Sovietice.
Caracteristic este că într-un ziar german s-a publicat atunci o caricatură prin care… îmi amintesc… în care pe un lac din Germania se aflau într-o barcă Corneliu Mănescu şi Willy Brandt şi de pe mal nişte trăgători trăgeau în ei tot felul de arme care bineînţeles simbolizau pe de o parte reacţia Tratatului de la Varşovia şi pe de altă parte a cercurilor radicale din R.F.G.
Deci, s-au stabilit relaţii diplomatice, a fost numit ambasador român la Bonn în persoana colegului meu Constantin Oancea şi s-a creat un climat foarte bun în relaţiile din România şi R.F.G., care a favorizat realizarea vizitei vicecancelarului Willy Brandt în România.
Sigur, vizita a avut o rezonanţă politică extraordinară pe plan internaţional pentru că era prima dată când un înalt demnitar vest german – vicecancelar şi ministru al Afacerilor Externe vizita o ţară comunistă, alta decât Uniunea Sovietică.
Willy Brandt a sosit la începutul lunii august…. dacă nu mă înşel. A avut o primă rundă de convorbiri cu ministrul de externe Corneliu Mănescu; a fost după aceea primit de primul ministru Ion Gheorghe Maurer cu care au fost abordate şi probleme politice dar în special probleme de relaţii economice între România şi Germania Federală. Şi după aceea Willy Brandt s-a deplasat pe litoral unde a fost primit de Nicolae Ceauşescu cu care a avut o convorbire substanţială care a durat vreo cinci ore. La această întâlnire a participat numai Corneliu Mănescu. Eu am participat la discuţiile cu Maurer şi cu ministrul de externe Corneliu Mănescu. Cu Nicolae Ceauşescu discuţiile au fost preponderent politice şi s-au referit nu numai la situaţia politică din Europa – din câte mi-au spus colegii care au fost informaţi despre treaba asta – şi despre legăturile dintre partidele comuniste, socialiste, ş.a.m.d. La sfârşitul vizitei ministrul de externe Corneliu Mănescu le-a oferit oaspeţilor vest germani un dineu oficial în care s-au rostit toasturi. În toastul ministrului de externe român au fost reafirmate poziţiile româneşti cu privire la relaţiile europene de atunci, inclusiv în ce priveşte existenţa celor două state germane, pentru că trebuie spus că România, când a stabilit relaţii diplomatice cu R.F.G. nu a făcut nimic pentru a diminua relaţiile cu R.D.G., relaţii care existau la acea dată. În toastul de răspuns, Willy Brandt a adăugat o frază care se referea la faptul că pe pământul german există „zwei Staatsordnungen” – adică două ordini statale. Până atunci politica Germaniei fusese de a nu recunoaşte existenţa R.D.G. Era prima dată când o personalitate de nivel foarte înalt din R.F.G. recunoaşte existenţa celui de-al doilea stat german.
[Interviu realizat de Mariana Conovici,12.05.1994. Arhiva de Istorie orală – Radio România]
