Procedura pentru sancţionarea şi înştiinţarea şoferilor depistaţi fără rovinietă va fi modificată, astfel încât proprietarii maşinilor să nu mai afle după doi sau trei ani că au de plătit o amendă pentru lipsa taxei de drum – a precizat astăzi directorul general al Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Narcis Neaga. Actualul sistem de trimitere a amenzii la domiciliu, care a dus la numeroase contestări în justiţie, urmează să fie înlocuit printr-o procedură mai transparentă şi mai rapidă.
Narcis Neaga: Suntem în studiu pentru o procedură mult mai transparentă, acea încălcare să le-o comunicăm într-un timp relativ scurt. Este bine să se ştie că în momentul în care ei au fost surprinşi de o cameră, nu în acel moment se aplică amenda, ei au la dispoziţie un număr de ore în care pot să-şi achite taxa de rovinietă, până la ora 24:00 a aceleaşi zile.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie încă nu a remis Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri motivaţia deciziei prin care s-a decis că sancţiunile pentru neplata taxei de drum care nu sunt semnate olograf de un agent constatator sunt lovite de nulitate absolută – a mai precizat Narcis Neaga. CNADNR a emis în 2014 peste 220.000 de sancţiuni pentru lipsa rovinietei faţă de cele aproape 400.000 de amenzi din 2013.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 martie