Guvernul sesizează DNA pentru încălcarea unor prevederi legale în contractul Transalpina

Guvernul sesizează Direcţia Naţională Anticorupţie pentru încălcarea unor prevederi legale în contractul Transalpina, în timpul mandatelor foştilor miniştri liberali Ludovic Orban şi Varujan Vosganian. Decizia a fost luată după ce Corpul de Control al premierului a constatat o pagubă la bugetul statului de peste 388 de milioane de lei.

Reporter: Gabriela Tătărău – Corpul de Control al prim-ministrului a verificat, din dispoziţia lui Victor Ponta, entităţile publice implicate în iniţierea, elaborarea, avizarea, prezentarea şi adoptarea actelor normative din 2008 referitoare la modernizarea DN 67C, Bengeşti-Sebeş, cunoscut sub numele de ‘Transalpina’. În raportul, publicat astăzi, se precizează că firma Romstrade, prin intermediul căreia s-au executat lucrările, era condusă şi atunci de omul de afaceri Nelu Iordache, judecat în prezent pentru fapte de corupţie în acest contract. Într-o notă, inspectorii arată că Ludovic Orban, atunci ministru al transporturilor, a fost cel care a dispus în 2008 executarea lucrărilor pe baza unui împrumut contractat de constructor de la o instituţie de credit, care urma să fie rambursat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale cu plata unor costuri suplimentare de finanţare. În raport se mai arată că Ludovic Orban a promovat în Guvern, încălcând procedurile legale, două acte normative care stabileau finanţarea acestor lucrări de la bugetul statului şi din veniturile proprii ale CNADNR.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 aprilie