Regina Elisabeta a II-a a deschis oficial lucrările Parlamentului Marii Britanii

Regina Elisabeta a II-a a deschis oficial lucrările Parlamentului Marii Britanii cu un discurs în care a prezentat planurile legislative ale nou-alesului guvern conservator. În cadrul unei cuvântări ţinute în Camera Lorzilor, suverana a trasat temele principale ale viitoarei guvernări, dintre care se detașează proiectul de referendum asupra apartenenței Marii Britanii la Uniunea Europeană. „Guvernul meu va renegocia relaţiile Regatului Unit cu Uniunea Europeană şi va avea în vedere reforme ale UE în beneficiul tuturor statelor membre. De asemenea, vor fi introduse legislaţii care vor asigura calea organizării unui referendum privind apartenenţa la Uniunea Europeană, înainte de anul 2017”. De asemenea, Regina Elisabeta a menţionat măsuri menite să controleze migraţia, să creeze noi locuri de muncă şi să aducă îmbunătăţiri sistemului şcolar şi sanitar.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 27 mai