Prim-ministrul Victor Ponta refuză să renunţe la funcţie

Prim-ministrul Victor Ponta refuză să renunţe la funcţie şi scrie pe Facebook că doar parlamentul poate să îl demită. Constituţia României nu îi permite preşedintelui să îl demită pe premier, însă prevede că şeful statului poate dispune suspendarea din funcţie a unui membru al Guvernului dacă este declanşată urmărirea penală faţă de acesta. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor va lua, astăzi, în discuţie, de la ora 17:00, cererea de încuviinţare a urmăririi penale formulată de procurorii anticorupţie pe numele premierului Victor Ponta, care este şi deputat. Potrivit regulamentului, solicitarea DNA va fi trimisă Comisiei Juridice, care are un termen de cinci zile pentru formularea unui raport, cu posibilitatea prelungirii perioadei de analizare a dosarului. După definitivarea raportului, documentul este trimis Biroului Permanent, care va decide momentul includerii pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor a solicitării DNA.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 iunie