Ucraina va amplasa sisteme de rachete S-300 la graniţa cu Transnistria, afirmă mass-media locale

Autorităţile Ucrainei vor amplasa, în următoarele zile, sisteme de rachete S-300 la graniţa cu Transnistria. După cum informează, miercuri, publicaţia „Timer” din Odessa, citând o sursă din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării, sistemele de rachete vor fi amplasate în raionul Bolgrad. „Surse din cadrul Ministerului Apărării al Ucrainei au declarat că sistemele de rachete S-300 urmează să asigure securitatea ţării în partea sudică a regiunii Odessa, la graniţa cu Republica Moldovenească Transnistreană” – scrie publicaţia citată. La rândul său, preşedintele Transnistriei, Evgheni Şevciuk, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu atitudinea Kievului. „Suntem îngrijoraţi. În acest sens, conducerea transnistreană a acţionat cât se poate de deschis. Am propus în repetate rânduri atât reprezentanţilor OSCE, ambasadei ucrainene, cât şi altor parteneri ai noştri în formatul de negocieri 5+2 să vină în Transnistria şi să verifice că în partea transnistreană nu există niciun fel de pregătiri militare” – a declarat Şevciuk.

www.itar-tass.com – 10 iunie