Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin proba la matematică, ultima a examenului de evaluare naţională

 Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin, astăzi, proba la matematică, ultima a examenului de evaluare naţională. Testul începe la această oră, iar elevii au la dispoziţie două ore pentru a rezolva subiectele. Potrivit programei de examen, subiectele au în vedere adaptarea limbajului matematic la situaţii concrete, după modelul testelor internaţionale. Acum două zile a avut loc proba la limba şi literatura română. Media obţinută la evaluarea naţională are o pondere de 75% pentru admiterea la liceu, în timp ce notele obţinute în claseleV-VIII contează în proporţie de 25 de procente. Vineri vor fi afişate notele, iar cei nemulţumiţi pot depune contestaţii. La începutul lunii iulie, elevii şi părinţii vor completa fişele de înscriere la liceu, pentru repartizarea computerizată.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 iunie