Calendarul evenimentelor, 5 august – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere

* Ministerul Sănătăţii organizează o dezbatere publică având ca temă proiectul de Ordin pentru aprobarea normelor privind autorizarea unităţilor de distribuţie angro de medicamente de uz uman, certificarea de bună practică de distribuţie şi înregistrarea brokerilor de medicamente de uz uman – ora 14:00, la sediul Ministerului Sănătăţii

– Diplomaţie

* Galaţi: Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos Galați, organizează în parteneriat cu Ambasada Republicii Polone la București, un eveniment cultural de excepție: expoziția „Culorile Ortodoxiei”. Acțiunea pune în valoare repere, evenimente și tradiții din viața spirituală a Bisericii Ortodoxe din Polonia. Expoziția este găzduită de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos Galați, în sala de expoziții temporare, și va fi vernisată astăzi, în prezența ambasadorului Republicii Polone la București Marek Szczygieł – ora 11:00

– Social

* Galaţi: Centrul Cultural Dunărea de Jos Galaţi organizează simpozionul „La pescuit-promovarea pescuitului ca ocupaţie tradiţională în Lunca Joasă a Prutului Inferior şi Dunărea Inferioară” – ora 12:00

– Economic

* Are loc evenimentul „Jurnalul unui Connaisseur”, organizat de SABMiller, companie din industria berii – ora 19:00, Str. Dr. Grigore Romniceanu nr. 7

– Cultură

* Vernisajul expoziţiei de pictură „Vindecări miraculoase – Marcel Iancu (1895 – 1984)” – ora 12:00, la Palatul Suţu. Expoziţia care cuprinde mai multe lucrări ale artistului, recondiţionate în atelierul Muzeului Municipiului Bucureşti, va putea fi vizitată, în perioada 5 august – 4 octombrie

* Vernisajul expoziţiei Bienalei de Pictură Chişinău 2015, ediţia a IV-a  – ora 18:00, la Sala de Expoziţii „Constantin Brâncuşi”, Palatul Parlamentului. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional de Artă din Chişinău, Centrul de Artă Amprente, Chişinău și Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Moldova, cu sprijinul Direcţiei Cultură a Primăriei mun. Chişinău, Institutului Cultural Român Mihai Eminescu din Chişinău, Fundaţiei Familiei Sturza, Complexului Muzeal Național Moldova, Iași, Muzeului Județean de Artă Prahova Ion Ionescu-Quintus, Centrului Cultural Vrancea, Galeria Adi Art, Lodz, Polonia. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 5 – 27 august

* Pianistul și compozitorul Valentin Gheorghiu va susţine un concert, de la ora 19:00, pe scena Ateneului Român, în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Festivalului „Vară Magică” (8 iul. – 17 aug.), alături de pianista Roxana Gheorghiu, violonista Simina Croitoru și violoncelistul Ștefan Cazacu. Parteneri media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical

* Peste 40 de exponate Siemens, dintre care unele datând de la finalul secolului al XIX-lea, sunt găzduite, într-o expoziţie specială la Muzeul „Dimitrie Leonida”. Expoziţia, care va fi deschisă publicului în luna august, este însoţită de fotografii istorice care ilustrează principalele proiecte ale companiei Siemens în modernizarea industriei şi oraşelor româneşti.      O parte din documentaţia fotografică a fost pusă la dispoziţie de Arhivele Naţionale ale României

* Între 5 și 14 august, în grădina verde de la Green Hours are loc Estivalul de Chitară. Astăzi, de la ora 19:30, are loc deschiderea evenimentului cu un recital susținut de Olivia Iancu și Claudiu Lobonț, care oferă sonoritatea unui duo de archlute – un instrument cu coarde specific secolului XVII, precursor al chitarei moderne, din aceeaşi familie cu teorba şi chitarrone. Seara continuă cu 2B, adică Maxim Belciug (chitară) și Gabriel Bălașa (percuții), care propun, de la ora 21:00, un program eclectic, cu palimpseste și improvizații pe teme din muzica barocă sau latinoamericană

* Cetate, jud. Dolj: Fundaţia „Joana Grevers” organizează cea de-a VIII-a ediţie a programului de rezidenţă „Cetate Arts Danube” în perioada 5 – 23 august, la Conacul Barbu Drugă – Str. Portului. În premieră, workshop-ul de anul acesta este dedicat în întregime sculpturii şi este sprijinit de Administraţia Fondului Cultural Naţional

* Constanţa: Muzeul Marinei Române şi Liga Navală Română – filiala Constanţa organizează expoziţia de pictură şi grafică „Vânturile, Valurile…“, în cadrul programului premergător Zilei Marinei Române (15 aug.) – „Luna spiritualităţii marinăreşti“. În Salonul Expoziţional „Clio“ din cadrul Muzeului Marinei expun membrele Atelierului de Arte Vizuale „Comandor Val Donici“: Anca Donici, Monica Maria Goşoiu, Ecaterina Hălmăgeanu, Nermin Hogea Susam, Ina Iordan, Jeni Mazilu şi Elena Dordea Stănescu. Vernisajul va fi prezentat de muzeograful Geta Deleanu, de la Muzeul de Artă Constanţa, şi va avea loc astăzi, începând cu ora 16:00, la Muzeul Marinei Române. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 5 august – 5 septembrie

– Sport

* Adunarea Generală Extraordinară a Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă – ora 13:00, la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului

* Continuă Campionatul European de baschet feminin Under-18, Divizia B (30 iul.-9 aug.)

  • România – Turcia, în faza a doua a grupelor – ora 16:00, la Arena de Baschet

* Giurgiu:Clubul de fotbal Astra Giurgiu organizează o întâlnire cu presa înaintea meciului cu West Ham United, din manşa secundă a turului 3 preliminar al Europa League- ora 18:30, la stadionul „Marin Anastasovici”, sala de conferinţe

  • de la ora 19:00 este programat antrenamentul oficial, la care presa va avea acces pentru primele 15 minute

* Belgrad: Meciul de fotbal Partizan Belgrad – Steaua Bucureşti, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor – ora 21:30 (ora României), pe stadionul „Partizan”

– Diverse

* Sibiu: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul Junii” Sibiu organizează serile tradiţionale cu specific culinar în cadrul celei de-a 40-a ediţii a Festivalului Internaţional de Folclor „Cântecelor Munţilor” (5-9 aug) – Piaţa Mare din Sibiu, Restaurant „Casa  Armatei”, Restaurant „Grand Hotel”, Restaurant „Select”

Aniversări – Comemorări

– Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului; Sf. Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)

– Sfințirea Bazilicii „Sf. Maria cea Mare” din Roma (Calendar romano-catolic 2015)

– 1424: Prima menţiune documentară a vămii de la Calafat, care în secolele XV-XVI devine punctul de tranzit, cel mai important pentru comerțul Țării Românești cu Peninsula Balcanică. Din cercetarea documentelor epocii, rezultă că în sec. XIV — XVII, Calafatul constituia punctul terminus al unui drum comercial important, cunoscut și sub numele de ”Drumul sării”, poziția lui geografică oferind condiții optime pentru desfășurarea unui activ comerț de tranzit. De aici, produsele excedentare ale Țării Românești ajungeau în Peninsula Balcanică, până pe țărmurile Adriaticii și tot pe aici, mărfurile negustorilor turci și greci pătrundeau în Muntenia, și mai departe în Transilvania și Ungaria

– 1838: S-a născut istoricul Constantin Erbiceanu; s-a preocupat de punerea în valoare a manuscriselor greceşti din arhivele şi bibliotecile din România; a scris, cu precădere, lucrări de istorie a Bisericii Ortodoxe Române; membru titular al Academiei Române din 1899, vicepreşedinte al acestui for (1904-1907) (m. 1913)

– 1903, 5/18: S-a născut (la Sinaia) principele Nicolae de Hohenzollern-Sigmaringen, al doilea fiu al lui Ferdinand I, regele României (1914-1927), şi al reginei Maria; membru de onoare al Academiei Române din 1929 (m. 1978, la Lausanne/Elveţia). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 15 august 1903

– 1909: S-a născut Nina Façon, istoric literar şi eseist; ca specialistă în limba şi literatura italiană a realizat dicţionare (în colaborare), o „Istorie a literaturii italiene” (1969), numeroase traduceri (m. 1974)

– 1922: S-a născut scriitorul Marin Preda; a tradus, singur sau în colaborare, romanele „Străinul” şi „Ciuma” de Albert Camus şi „Demonii” de Fiodor Dostoievski; membru corespondent din 1974, şi membru titular post-mortem, din 1990, al Academiei Române (m. 1980)

– 1929: S-a născut muzicianul Virgil Oniţiu; fost consilier artistic în Comisia de ascultare a producţiilor muzicale ale Radiodifuziunii Române (m. 1996)

– 1929, 5-9: Greva minerilor de la Lupeni; a fost prima mare luptă sindicală din timpul crizei economice din anii 1929-1933

– 1934, 5-12: S-a desfăşurat prima ediţie a turului ciclist al României (1.026 km, în 7 etape)

– 1935: S-a născut artistul decorator Filaret Oloier (m. 2010) – 80 de ani

– 1936: S-a născut poetul şi prozatorul Adrian Munţiu. NOTĂ: Unele surse (http://www.poeziile.com/autori/Adrian-Muntiu/index1.php) menţionează ca dată a naşterii 15 iulie 1936

– 1937: S-a născut Viorel Cacoveanu, prozator, dramaturg şi publicist

– 1938: S-a născut actriţa Rodica Popescu-Bitănescu, populară interpretă de comedie; regizoare şi autoare dramatică

– 1940: S-a născut publicistul Florin Gabriel Mărculescu; membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice (m. 2000) – 75 de ani

– 1944: A murit Francisc Iosif Rainer, medic şi anatomist; de numele său se leagă înfiinţarea, la Bucureşti, a Institutului de Antropologie, al cărui prim director a fost între 1940 şi 1944, şi al Societăţii de Anatomie din Bucureşi (1900); membru de onoare al Academiei Române din 1943 (n. 1874, la Rohozna, azi în R. Moldova)

– 1952: S-a născut artistul plastic Alexandru Ghilduş

– 1975: S-a născut Ada Milea, actriţă şi cântăreaţă de muzică folk – 40 de ani

– 1981: A murit Jean Bobescu, dirijor, violonist şi profesor (n. 1890). NOTĂ: Unele surse (http://aman.ro/betawp/wp-content/uploads/personalitati/B/bobescu%20jean.pdf şi http://www.crispedia.ro/Jean_Bobescu) menţionează ca dată a morţii 15 august 1981

– 1983: A murit baritonul Şerban Tassian (n. 1909). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 6 august 1983

– 1987: A murit Benedict M. Menkeş, medic şi biolog; cercetări multilaterale de embriologie; a participat la punerea bazelor şi la dezvoltarea învăţământului medical preclinic timişorean; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (n. 1904)

– 1998: A murit actriţa Coca Andronescu (n. 1932)

– 2003: A murit Gheorghe (Gogu) Viziru, jucător şi antrenor de tenis, personalitate marcantă a tenisului de câmp românesc (n. 1924)

– 2007: A murit Florian Pittiş („Moţu”), actor, regizor, cântăreţ (la începutul anilor ’70 ai secolului XX a făcut parte dintr-un renumit trio, alături de Anda Călugăreanu şi Dan Tufaru; în 1992 a fondat formaţia „Pasărea Colibri”, alături de Mircea Baniciu, Mircea Vintilă şi Vlady Cnejevici) şi realizator de emisiuni de radio (din decembrie 1998 a fost director al postului Radio România Tineret al SRR, transformat ulterior în Radio3net, post public de radio care emite doar pe Internet) (n. 1943)

– 2008: A murit Sotiris Fotopoulos, preşedintele Uniunii Elene din România (fondată de el în decembrie 1989, împreună cu un grup de iniţiativă); reprezentantul comunităţii elene în Parlamentul României în legislaturile 2000-2004 şi 2004-2008 (n. 1937, la Heisi/Grecia)

– 2011: A murit economistul Constantin Ionete; contribuţii la analiza unor probleme fundamentale ale ştiinţelor economice moderne, teoria preţurilor, dezechilibrele financiare ale economiei de comandă şi prăbuşirea acesteia în România; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1922)

– 2012, 5/6: A murit regizorul Harry Eliad, fost director al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti (n. 1927)

EVENIMENTE EXTERNE

– Atena: Ministrul elen de finanţe, Euclid Tsakalotos, şi ministrul economiei, George Stathakis, se întâlnesc cu reprezentanţii creditorilor pentru a prezenta concluziile după prima rundă de negocieri

– Elveţia: Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno (5 – 15 aug.)

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţională a Republicii Burkina Faso (fosta Volta Superioară); la 5 august 1960 şi-a dobândit independenţa completă faţă de Franţa (- 55 de ani); tot la această dată se marchează aniversarea Revoluţiei democratice şi populare din 5 august 1983. NOTĂ: La 11 decembrie se marchează Ziua Republicii, ziua în care Volta Superioară a dobândit, în 1958, statutul de autoguvenare, devenind republică şi membră a Comunitatăţii Franco-Africane

– 1540: S-a născut Joseph Justus Scaliger, psiholog şi istoric olandez de origine franceză, unul dintre cei mai erudiţi oameni ai vremii sale (m. 1609) – 475 de ani

– 1623: La această dată a fost botezat Pietro Antonio Cesti, compozitor şi cântăreţ italian (m. 1669)

– 1729: A murit inginerul şi inventatorul englez Thomas Newcomen; a construit, în 1705, pe baza lucrărilor lui Denis Papin şi Thomas Savery, una dintre primele maşini cu aburi cu piston, perfecţionată de James Watt în 1769 (botezat la 28.II.1664). NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1663

– 1787: A murit François Francoeur, violonist şi compozitor francez (n. 1698)

– 1798: S-a născut astronomul englez John Wrottesley, membru fondator al Societăţii Regale de Astronomie (m. 1867)

– 1811: S-a născut compozitorul francez Ambroise Thomas (m. 1896)

– 1827: S-a născut Manoel Deodoro da Fonseca, mareșal și un om politic brazilian, primul președinte al țării între anii 1889 – 1891 (m. 1892)

– 1850: S-a născut scriitorul francez Guy de Maupassant (Henri René Albert Guy de Maupassant), unul dintre precursorii povestirii moderne (m. 1893) – 165 de ani

– 1858: Industriaşul american Cyrus W. Field (1819-1892), proprietar al companiei „Atlantic Telegraph”, a terminat instalarea primului cablu telegrafic subacvatic care făcea legătura între Europa (Anglia) şi SUA

– 1889: S-a născut Conrad Aiken, poet și prozator american (m. 1973)

– 1890: S-a născut dirijorul austriac Erich Kleiber (m. 1956) – 125 de ani

– 1895: A murit Friedrich Engels, filosof şi om politic german; întemeietor, împreună cu Karl Marx, al „socialismului ştiinţific”; a elaborat (în 1848), împreună cu acesta, „Manifestul Partidului Comunist” (programul mişcării comuniste) (n. 1820) – 120 de ani

– 1901: S-a născut Alexander Alexeieff, grafician, ilustrator, scenograf şi regizor de animaţie francez de origine rusă, creatorul procedeului tehnic numit „ecranul cu ace” (m. 1982, la Paris)

– 1904: S-a născut biologul american de origine engleză Kenneth V. Thimann; importante cercetări privind creşterea şi respiraţia plantelor; considerat pionier al fiziologiei plantelor; membru de onoare străin al Academiei Române din 1965 (m. 1997)

– 1905: S-a născut Wassily Leontief, economist american de origine rusă, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1973 (m. 1999) – 110 ani

– 1906: S-a născut John Huston, regizor, scenarist şi actor american de film (m. 1987)

– 1911: S-a născut Robert Taylor, actor american de film şi televiziune (m. 1969)

– 1912: S-a născut Abatele Pierre (pe numele adevărat Henry Grouès), cunoscut preot francez, cel care a fondat (în 1949) prima comunitate Emmaüs din lume (la Neuilly-Plaisance, Franţa), un grup activ acum în 42 de ţări, care-i ajută pe cei săraci şi pe refugiaţi (m. 2007)

– 1918: S-a născut actorul american Tom Drake (pe numele său adevărat Alfred Sinclair Alderdice) (m. 1982)

– 1930: S-a născut astronautul american Neil Armstrong, primul pământean care a păşit pe Lună, la 20 iulie 1969 (era comandantul navei „Apollo 11”, lansate spre Lună de la baza Cape Kennedy, la 16.VII.1969); el a fost secondat de colegul său Edwin Aldrin (m. 2012) – 85 de ani

– 1937: S-a născut astronomul american de origine britanică Brian Marsden; specializat în mecanica cerească şi astrometrie, renumit pentru studiile sale privind cometele (m. 2010)

– 1962: A murit actriţa americană de film Marilyn Monroe, născută Norma Jeane Mortensen; este considerată sex-simbolul secolului al XX-lea (n. 1926)

– 1963: A fost semnat (de către SUA, URSS şi Marea Britanie), la Moscova, Tratatul cu privire la interzicerea experienţelor nucleare în atmosferă, în spaţiul cosmic şi sub apă. NOTĂ: România va semna Tratatul la 8.VIII.1963

– 1984: A murit actorul britanic de film Richard Burton (n. 1925)

– 1991: A murit industriaşul japonez Soichiro Honda, întemeietorul companiei Honda Motor, unde s-au creat şi realizat primele motociclete din lume; în anii ’60 ai secolului XX Honda a început să producă şi autoturisme (n. 1906)

– 1993: A murit compozitorul slovac Eugen Suchon (n. 1908)

– 1995: Restabilirea oficială a relaţiilor diplomatice dintre Statele Unite ale Americii şi R. S. Vietnam, la 20 de ani după încheierea războiului din Vietnam (30.IV.1975) – 20 de ani

– 1998: A murit Todor Jivkov, om politic comunist bulgar; prim-secretar al CC al PC Bulgar (1954-1989); preşedinte al Consiliului de Miniştri (1962-1971) şi preşedinte al Consiliului de Stat (şef al statului) (1971-1989) (n. 1911)

– 2000: A murit Sir Alec Guinness, actor britanic de film (n. 1914) – 15 ani

– 2011: A murit actorul american Francesco (Daniele) Quinn, unul dintre fiii actorului Anthony Quinn (n. 1963, în Italia). NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1962

– 2012: A murit cântăreaţa mexicană Chavela Vargas (Isabel Vargas Lizano) (n. 1919)

– 2013: A murit pianistul american de jazz şi producătorul muzical George Duke, cunoscut ca pionier al jazz-ului fusion (n. 1946)