S-au reluat acţiunile de stingere a incendiului din pădurea de răşinoase din zona Baleia în Munţii Retezat

Pompierii militari şi lucrătorii silvici au reluat în această dimineaţă acţiunile de stingere a incendiului declanşat cu două zile în urmă într-o pădure de răşinoase din zona Baleia în Munţii Retezat. Deşi în zonă a plouat, focul nu a fost stins pe suprafaţa de şase hectare. Potrivit corespondentului RRA, Dorin Corpade, echipele de salvatori ar putea solicita intervenţia unui elicopter. Cu ajutorul acestuia va fi transportată apa din lacul de acumulare de la Sântămăria Orlea la locul incendiului.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 august)