70 de mineri chilieni s-au blocat într-un puţ la 900 de metri adâncime

Un grup de mineri chilieni, care au organizat un protest din cauza neplăţii salariilor, se află de două săptămâni într-un puţ de mare adâncime, dintr-o exploataţie minieră situată în centrul statului Chile. Potrivit corespondenţilor BBC, peste 70 de mineri s-au blocat în interiorul unui puţ la o adâncime de 900 de metri, în semn de protest că nu şi-au primit salariile. Şeful de sindicat al minei de cărbune Santa Ana, unde lucrează echipa, a declarat că minerii au blocat toate intrările şi nu există nicio posibilitate de a ajunge la ei şi, în plus, minerii refuză apă şi alimente, relatează corespondenţii BBC.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 26 august)