LA VANGUARDIA: Peste 32.000 de decese cauzate de terorism în 2014

Această cifră este cu 80% mai mare decât cea din anul anterior

Numărul victimelor terorismului în lume a explodat din anul 2014, după cum a făcut cunoscut marţi Institutul pentru Economie şi Pace cu sediul la Londra. Potrivit acestei informări, anul trecut şi-au pierdut viaţa în atentate teroriste peste 32.650 de persoane. Cifra este cu 80% mai mare decât cea din anul anterior şi denotă cea mai mare creştere a numărului de victime ale terorismului care a fost înregistrată vreodată.

global-terrorism-index-data
Potrivit studiului efectuat de acest institut, şi costurile economice ale terorismului global au crescut considerabil. Anul trecut au ajuns la  53 miliarde de dolari, ceea ce presupune o sumă de zece ori mai mare decât în 2000.
Ţările cele mai afectate de terorism nu sunt cele occidentale. Este vorba despre Afganistan, Irak, Nigeria, Pakistan şi Siria, semnalează aşa-numitul indice global al terorismului, pe care organizaţia l-a prezentat în această marţi la Londra. Cea mai gravă situaţie este în Irak, unde anul trecut şi-au pierdut viaţa din cauza terorismului 10.000 de oameni.
Principalii autori ai acestor acte teroriste sunt miliţia teroristă Stat Islamic (IS) şi gruparea Boko Haram, care operează în vestul Africii. Aceste două grupări sunt responsabile de aproape jumătate din numărul total al victimelor.
Cauzele terorismului sunt foarte diverse, a comentat Steve Killelea, şeful organizaţiei. “În Occident se împletesc factori economici ca şomajul în rândul tinerilor şi delictele legate de droguri. În ţările care nu fac parte din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare există o puternică legătură între terorism şi conflictele persistente, violenţă şi corupţie”.
“Zece din cele 11 cele mai afectate ţări de terorism au şi cele mai ridicate procente de refugiaţi şi dizlocaţi”, a comentat Killelea. În Occident, extremiştii ‘lone wolf attackers’, care atacă pe cont propriu, sunt responsabili de majoritatea morţilor. (dpa)

LA VANGUARDIA (Spania), 17 noiembrie 2015

Traducerea: Julieta Ioan