S-a născut la 16 decembrie 1860 în Caransebeş, oraş aflat atunci în Imperiul austro-ungar. Şi-a făcut studiile militare la Şcoala de cadeţi din Timişoara, apoi a urmat Academia Militară la Viena. Anul 1887 a fost important pentru el: a venit în ṭară, s-a căsătorit cu Elena Giurgincă, i s-a născut primul dintre cei şase copii – Cornel – şi a intrat în armata Regatului României unde a avut o carieră în ascensiune, potrivit meritelor sale. În 1908 era locotenent-colonel şi comandant al Şcolii militare de infanterie. Trei ani mai târziu devenea colonel, comandant al Regimentului Constanṭa nr. 34.
La declanşarea Războiului celui Mare era comandantul Brigăzii 9 de infanterie, iar în ajunul intrării României în război a fost numit comandantul Diviziei 1 de infanterie de la Turnu Severin, divizie care a luat parte la luptele de la Orşova şi de pe râul Cerna. În 24 octombrie 1916, odată cu modificarea planului român de operaṭii, generalul Ion Dragalina a fost numit comandantul Armatei 1. Imediat după numire, a plecat în defileul Jiului pentru a afla la faṭa locului care este situaṭia trupelor a căror comandă o luase. La 25 octombrie, înaintând în linia de luptă din defileul Jiului într-un automobil, generalul Dragalina a fost rănit de două gloanṭe. Pansat la postul de prim ajutor de la Gura Sadului, a fost dus la Spitalul militar de la Târgu Jiu, apoi la Bucureşti, dar septicemia deja apăruse. Diabetul de care suferea a complicat şi mai mult lucrurile. După câteva zile, la 9 noiembrie 1916, generalul Dragalina s-a stins. Vestea morṭii sale a provocat tristeṭe şi chiar deznădejde printre soldaṭi şi ofiṭeri, pentru că era un om foarte iubit, îl numeau „Tata Dragalina”. La Muzeul Militar Național se află mantaua sa pătată de sânge și glonțul care l-a rănit.
Două mărturii din arhive ne vorbesc despre ultima lună din viaṭa generalului Dragalina. Prima – păstrată la Muzeul Militar Naṭional, Colecṭia Manuscrise – este o scrisoare în care soṭia sa, Elena, îi adresa în mod repetat rugămintea de a nu se avânta prea mult în liniile de bătaie. A doua mărturie – păstrată în Arhiva de istorie orală Radio România – este a profesorului Dan Smântânescu, pe atunci cercetaş voluntar în spitalul din Târgu Jiu, care l-a văzut pe generalul Dragalina adus acolo în ziua de 25 octombrie. Ambele compun un tablou dramatic, unul dintre sutele de mii de acest fel ale Războiului de Întregire.
„Buc. 11 sep 916 [24 septembrie, calendar nou]
Mult iubitul meu Ioani,
Azi dim[ineaṭă] când m-am întors de la Biserică am găsit scrisoarea ta şi mi-a făcut mare bucurie, eram impresionată şi scrisoarea mi-a dat curaj văzând că eşti sănătos. Sunt totdeauna foarte îngrijorată, te ştiu puṭin prudent, ştiu că ori de câte ori te-am rugat şi am stăruit, rezultatul a fost acelaş: când eşti preocupat cu serviciul tău nu mai vezi, nu mai auzi decât ceea ce numeşti tu datorie, cu toate că o datorie tot aşa de mare o ai faṭă de noi, de mine, că nu am pe nimeni decât pe tine şi copilaşii noştri, iar ei nu au pe nimeni decât pe tine şi pe mine, Tata lor scump şi Mama.
Eu sunt la adăpost, dar de tine, dragă, am auzit că te expui cum n-o face nimeni. Ofiṭerii nu te pot reṭine. Dar ce Dumnezeu, dragă, o să luăm noi vreo moştenire pe acolo? Ce nevoie ai să vezi locurile când este încă pericol? Zău, dragă Ioani, mai înmoaie-ṭi inima, este mult mai bine. Şi Cireşeanu a auzit şi a spus Aurorei că faci rău, că el nu s-a crucit [niciodată], dar când i s-a spus s-a închinat. Trebue să ştii că toṭi de aicea şi toată lumea care te cunoaşte îṭi doreşte binele. Căci ai văzut ce s-a întâmplat la Turtucaia, […] câtă lume a rămas nenorocită.
Te rog Iani dragă, nu te supăra, dar bagă de seamă, poṭi fi omorât mişeleşte, nu te avânta, nu te încrede nici în prudenṭa ta, las’, ai timp să le vezi pe toate, iar la comandă respectă-ṭi locul [pe] care ṭi l-a dat bunul Dumnezeu ca răsplată dreaptă a muncii tale de atâṭia ani. Ofiṭerii te iubesc foarte mult, tu eşti, natural, acum totul pentru ei, căci priceperea ta este de nemăsurat şi cred că ei tremură pentru tine.
Acum te pup şi iartă-mi polologhia ṭinută, dar ai merita mai mult, căci nu te gândeşti la noi îndeajuns. […]
Pentru bonuri mă duc cu actul de cununie sau bilet de identitate, să cerc la asigurare, voi face cum mi-ai scris. Banii îi mai las, dar parcă i-aş scoate, mi se pare că ar fi mai sigur, trebuinṭă nu am de ei, am cheltuit mult până acum cu ce am cumpărat, dar voi stagna cu de-astea, deşi voi avea destule cheltuieli cu fetele, taxa lui Coca am plătit-o. Să văd cu Lili ce o fi. Destul că până acum tot cu sutele am dat – ghete: mie 42, Aurora 42, Coca, Lili câte 35, Viorica 40. total 194 f[ranci]. Trusou 420 f., manta, cojoc 105 f., provizii 84. […]
Un rând de flanele [pentru tine] sunt cumpărate de când ai fost bolnav, iar celălalt am luat azi. Se găsesc cu greu, pantalonul dintr-un loc, flanelele din altul, ambele sunt groase […] dar nu sunt bine de purtat pe piele. Din astea voi căuta şi voi găsi desigur pe Str. Doamnei, azi am fost pe Lipscani. Pantaloni cred că-ṭi mai trebue o pereche.
Ioani dragă, ce fac, Ion a dus căṭeii atunci la Gen. Iliescu şi ordonanṭa lui a spus că n-are ordin să-i primească, că au vândut şi pe cei [pe] care i-a avut. Cornel a cerut pe al lui, Virgil vrea şi el unul, am trei căṭele şi un câine, opresc şi o căṭea leită Leu, dar cui o să-i dau? Andrei să-ṭi spună cât ne batem capul cu ei, mâncare, spălat, să mă vezi cum îi dădăcesc, purcelul se bate pe mâncare cu ei, suge la căṭea, este mâncăcios şi obraznic. D-na Sabetay mi-a trimis gâşte, raṭe şi pui, să vezi ce bine ne prind dovlecei copṭi pentru păsări şi purcel.
Ai citit de la Jinger? I-a fost frică să se iscălească. Bulgarii ajunseseră la Adamclisi, acum se zice că dacă ar fi avut în ultimele lupte cavalerie i-ar fi scos din Dobrogea. Văd că lui Wilhelm nu-i mai dă împrumuturi nimenea, poate că va termina mai repede.
Nu ṭi-am scris că am pus 900 castraveṭi – 4 borcane cu oṭet, 2 putini cu saramură, toṭi deja acri şi f. buni. Am apucat momentul când se vindeau cu 80 b[ani] şi 1 fr[anc] suta, sper să mâncăm împreună. Cu castraveṭii nu fac economie, nu trebue salată. I-am dat lui Ani cei 9 lei să cumpere carne de porc […] de la Severin, o sărez şi o mâncăm încet, vinerea postim însă carne nu gătim 4 zile pe săptămână. Dar este bine aşa, mie îmi face bine, poate şi băile făcute, căci genunchii nu mă mai dor.
Ioani, dragul meu, eu ṭi-am scris că am primit 700 de lei prin poştă de la tine, din care am cumpărat […] lenjuri Aurorei şi pentru casă ceva. Repet, rochii, pălării, haine nu ne trebuesc, avem. Voi face economie şi voi plăti asigurarea. Abia aştept să te văd, seara ne zgugulim [!], ce urât [e] fără voi. Te sărut cu mult dor şi drag,
Elena.”
Dan Smântânescu, elev-cercetaş la Spitalul Militar din Târgu Jiu
„Spitalul de la Târgu Jiu era în fond bine organizat, cu medici foarte buni, chirurgi, dar nu putea să facă faţă imensului număr de răniţi care soseau cu căruţele, aduşi din oră în oră. Acolo, afară de câţiva medici şi de câteva surori de caritate care făceau seviciul respectiv, erau cercetaşi care pansau şi ei şi dau sprijinul necesar, de prim ajutor, răniţilor. Numărul era atât de considerabil, încât n-au mai putut încăpea în încăperi şi au fost aşezaţi chiar în curte; pe iarba verde [au fost] aşezaţi rănţii care nu erau atât de grav încât să fie imediat operaţi. Clădirea nu era prea mare şi nu era suficient de bine înzestrată din punct de vedere al personalului, fiindcă mulţi din medici fuseseră mobilizaţi şi trimişi în zona frontului, iar surorile de caritate nu puteau să dea sprijinul necesar. Aşa încât mulţi dintre răniţii mai grav au murit cu zile, ca să zic aşa. […]
Mi-aduc aminte când a fost adus pe o targă generalul Dragalina, acoperit cu o manta, iar sângele curgea prin targa respectivă… şi grav rănit era! Şi, adus în faţa chirurgului, fireşte că n-a putut să-l salveze şi generalul Dragalina a sucombat, a murit…”
[Interviu de Octavian Silivestru, 1996]
