„Hainele cele noi ale împăratului” de Hans Christian Andersen, în premieră, la Radio România Cultural

Teatrul Naţional Radiofonic pentru copii vă invită să ascultaţi, la Radio România Cultural, duminică 2 aprilie, de la ora 9:00, spectacolul radiofonic, în premieră Hainele cele noi ale împăratului de Hans Christian Andersen, spectacol dedicat împlinirii a 212 ani de la naşterea scriitorului danez. Scenariul şi regia artistică: Mihai Lungeanu.

Născut la 2 aprilie 1805, în Danemarca, Hans Christian Andersen, avea să devină, în cei 70 de ani de viaţă, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi scriitori în ţara sa natală şi din lume. O operă amplă, alcătuiră din romane, eseuri, poezii, note de călătorie si poveşti, avea să impresioneze o întreagă lume literară. Dar cititorii de pe toate meridianele, din contemporaneitate dar şi din posteritate, îi vor asocia numele, cu neasemuitele sale povesti. Scrise într-un număr impresionant, ediţiile sale de aventuri şi istorii, cum îi plăcea să le numească, cuprindeau peste 180 de titluri. Traduse, în cele aproape două veacuri de la publicare, în peste 100 de limbi, basmele sale sunt şi astăzi nelipsite din rafturile bibliotecilor, din cataloagele marilor edituri, din repertoriile teatrelor pentru copii inspirând super-producţii cinematografice, dacă ar fi să amintim doar multpremiata peliculă Frozen, cu rădăcini în tezaurul andersenian. În semn de preţuire, Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii, se sărbătoreşte, în fiecare an, la 2 aprilie, eveniment ce are loc din anul 1967, fiind patronat şi sponsorizat de o ţară membră a International Board on Books for Young People (IBBY). De asemenea, un important premiu literar din patria sa îi poartă numele, iar simbolul capitalei daneze este statuia Micii Sirene, un alt personaj îndrăgit , născocit de marele Andersen.

Teatrul Naţional Radiofonic pentru copii aduce omagiul său neîntrecutului povestitor, invitându-vă să ascultaţi, un spectacol în premieră, inspirat din basmul Hainele cele noi ale împăratului. Scenariul radiofonic, semnat de regizorul Mihai Lungeanu, accentuează umorul şi maliţiozitatea rezidente în nemuritoarele replici, scrutează profunzimile firii omeneşti, cu privirea inocentă a eternului copil, reliefând dimensiunile de universalitate ale poveştii, interpretată cu har, talent şi inteligenţă artistică de mari actori ai scenei româneşti: Alexandru Georgescu în rolul fermecătorului şi credulului împărat, păcălit de cei doi simpatici şi pehlivani croitori, interpretaţi de Ioan Batinaş şi Daniel Badale, alături de Petre Lupu – Slujitorul, Mihai Niculescu – Ministrul, Ioana Popovici Chelaru – Copilul şi Violeta Berbiuc alături de Vasile Manta – părinţii copilului. Cei doi copii care desluşesc firul poveştii, împletind realitatea cu imaginaţia şi ne însoţesc în lumea fermecată a basmului, sunt interpretaţi cu vervă şi haz de actriţa Ani Creţu – sora cea mare, si copilul Silviu Stănescu – fratele mai mic.

Coloana sonoră extrem de sugestivă a spectacolului, semnată de regizorul tehnic Vasile Manta şi decorul muzical, construit cu rafinament şi sensibilitate de regizorul muzical Patricia Prundea, construiesc atmosfera acestui basm, dedicat, ascultătorilor de toate vârstele ai Teatrului Naţional Radiofonic pentru copii. Din echipa de realizatori mai fac parte: Janina Dicu- regizor de studio, Dana Lupu-regizor de montaj şi Irina Soare- redactor şi coordonator de proiect.

Spectacolul, în premieră, Hainele cele noi ale împăratului de Hans Christian Andersen, scenariul si regia artistică Mihai Lungeanu, va fi lansat şi va avea audiţia, în avanpremieră, luni 27 martie, de la ora 11:00, la clubul de la hotelul Ramada Majestic din Bucureşti, în prezenţa actorilor din distribuţie, a echipei de realizatori, şi a publicului iubitor al fenomenului. Intrarea este liberă.