Bulgarii vor putea călători fără vize în Canada, începând de astăzi

De la 1 mai, cetăţenii bulgarii vor putea călători în Canada, dacă au avut viza de călătorie pentru Canada în ultimii zece ani sau deţin viza valabilă pentru SUA. Cetăţenii bulgari care îndeplinesc aceste criterii trebuie să primească o autorizaţie electronică prin Sistemul electronic de emitere a autorizației de călătorie pentru Canada. Pentru depunerea cererii online, trebuie să utilizeze numai site-ul oficial al Guvernului Canadei, fiindu-le necesar un pașaport valabil, un card de credit sau de debit pentru plata taxei și o adresă de e-mail. Cele mai multe cereri sunt aprobate în scurt timp, însă procesul poate dura până la câteva zile, în cazul în care este necesară prezentarea de documente justificative. Ministerul Afacerilor Externe de la Sofia atrage atenţia că decizia se referă doar la cetăţenii care călătoresc în Canada cu transport aerian. Cei care intră pe teritoriul canadian prin frontiere terestre sau maritime vor continua să aibă nevoie de vize, cu excepţia celor care deţin cartea verde pentru rezidență permanentă în SUA./ddaniela/lbadiu

www.bnr.bg – 1 mai