Obiectivele reuniunii G7 de la Bari, Italia

Miniştrii de finanţe şi guvernatorii băncilor naţionale din grupul celor şapte ţări s-au întâlnit în oraşul italian Bari pentru a pregăti agenda economică a summitului G7 de la sfârşitul acestei luni, găzduit tot de Italia. Preşedinţia italiană a grupului vrea să aducă în prim-planul discuţiilor un angajament pentru reducerea globală a inegalităţilor sociale, dar prima zi a fost dominată de îngrijorarea partenerilor Statelor Unite din G7 faţă de viziunea economică protecţionistă a preşedintelui Trump. Secretarul american al trezoreriei a prezentat priorităţile comerciale americane, dând ca model un acord încheiat cu China, în ajun, cu privire la carnea de vită şi la serviciile financiare.
Tema dezvoltării şi a incluziunii sociale se află în centrul agendei G7. Pe lângă creşterea favorabilă incluziunii, miniştrii şi guvernatorii vor lua în discuţie şi normele privind impozitul global, securitatea pe Internet, strângerea de fonduri pentru lupta antiterorism, cooperarea instituţiilor financiare la nivel global. Obiectivul reuniunii de la Bari este acela de a aproba un document final care să fixeze anumite sarcini pentru toţi, în termeni de politică a bilanţului şi reformei structurale. Concluziile vor fi prezentate la summitul de la Taormina din 26-27 mai.
Potrivit corespondentului Radio România, Italia a suspendat acordul Schengen de liberă circulaţie pe perioada summitului G7, care va fi însoţit de măsuri draconice de securitate./csimion/menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (13 mai)