Vasluienii îşi vând terenurile agricole la preţuri foarte mici

Vasluienii îşi vând terenurile agricole la preţuri foarte mici, fără a se gândi prea mult la viitor. Direcţia Judeţeană Agricolă a făcut publice sute de oferte de vânzare.

Datele statistice arată că ritmul de vânzare a pământului face ca judeţul Vaslui să fie considerat drept una dintre cele mai atractive trei zone ale ţării, socotind după numărul ofertelor de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan. Este vorba despre judeţele Timiş, Vaslui şi Arad. La nivelul judeţului Vaslui, de pildă, hectarul de teren vândut – spune Gigel Crudu, directorul Direcţiei Agricole – nu costă mai mult, anul acesta, de 10.000 de lei, în scădere faţă de anii precedenţi, când se vindea şi cu 13 – 14.000 de lei. Cele mai multe oferte de vânzare de terenuri agricole vin din comune precum Dimitrie Cantemir, Berezeni, Fălciu, Viişoara sau Roşieşti, iar cumpărătorii sunt inclusiv persoane care nu sunt cetăţeni români. De reamintit că România a liberalizat piaţa funciară la 1 ianuarie 2014, conform obligaţiilor incluse în Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, ceea ce permite persoanelor fizice din spaţiul comunitar să cumpere trenuri agricole în România./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 mai