Memoriale ale rezistenței anti-comuniste: sculpturi monumentale contemporane temporare

Proiectul „Monumente în mișcare – Memoria Rezistenței” propune sculpturi contemporane temporare de mari dimensiuni în memoria mișcărilor de rezistență împotriva comunismului din România, în perioada iulie-octombrie 2017.

Proiectul „Monumente în mișcare – Memoria Rezistenței” deschide problematica memoriei istoriei recente a dictaturii comuniste prin crearea și amplasarea de monumente de artă contemporană în orașe unde au existat mișcări de rezistență împotriva comunismului sau spații opresive de detenție: Pitești, Râmnicu Sărat, Brașov, Făgăraș, Oradea. Proiectul este organizat de Nasui Collection & Gallery și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

Proiectul „Monumente în mișcare – Memoria Rezistenței”  dorește să fie o formă de terapie prin artă, de simbolizare a unor puternice experiențe istorice recente, traumatizante pentru individ și societate. Acesta are în vedere un public larg, cu o deosebită atenție acordată tinerilor. Arta contemporană este folosită ca un vector de comunicare și problematizare a tensiunilor istoriei recente.

Proiectul propune sculpturi monumentale, cu impact puternic și imediat, care să atragă atenția atât publicurilor tinere, care nu au trăit în perioada comunistă, cât și adulților 40+ care au trăit diferitele perioade și aspecte ale dictaturii. Sculpturile sunt create din materiale contemporane și sunt gândite a fi „în mișcare”: pot fi mutate și amplasate ulterior și în alte spații, „încărcându-se” simbolic și valoric la fiecare destinație.

Fiecare sculptură sau instalație sculpturală propusă prin proiect marchează specific, atât ca și conținut simbolic cât și ca prezență arhitecturală, importanța și relevanța spațiului memorial unde este amplasată sau la care face referire: un spațiu de tortură, moarte ori încarcerare sau un eveniment de rezistență de tip revoltă sau acțiune de protest este marcat din punct de vedere artistic ca emoție, prezență fizică și simbolică printr-o lucrare de artă contemporană, convertind mesajul istoric într-un mediu cultural-artistic.

Din 20 iulie 2017 Memorialul Închisoarea Pitești va găzdui 11 sculpturi de mari dimensiuni (3.50 m înălțime) ale artistului Cătălin Bădărău, expuse sub forma unei instalații. În 20 iulie începe și Școala de Vară „Fenomenul Pitești”, un proiect anual al Centrului de Studii în Istorie Contemporană și al Memorialului Închisoarea Pitești. Școala se adresează tinerilor studenți și cuprinde prelegeri ale unor personalități de pe scena culturală legate de Fenomenul Pitești, de represiune și de rigorile regimului comunist și inițiază un dialog deschis între participanți și foști deținuți politic, care le devin acestora și ghizi.

Memorialul Închisoarea Pitești este un spațiu memorial deschis publicului din 2014 în fostul penitenciar de detenție politică de la Pitești. Organizația cu același nume își propune cercetarea, documentarea și valorificarea închisorii Pitești, precum și studiul sistemului represiv comunist și cinstirea memoriei persoanelor care au suferit ori și-au pierdut viața în închisorile comuniste din România. Activitățile organizației se fundamentează pe exprimarea artistică, educație non-formală, dialog și contactul direct cu supraviețuitorii sistemului concentraționar.

La Râmnicu Sărat se va comemora „Închisoarea Tăcerii” prin plasarea în oraș a unei sculpturi monumentale a artistului Bogdan Rața. Închisoarea de la Râmnicu Sărat a funcționat o perioadă ca punct de tranzit pentru deținuții politici, care erau transferați în alte centre de detenție pentru executarea pedepsei. În „Închisoarea Tăcerii” au ajuns o serie de reprezentanți ai grupărilor politice, clerici, precum și alți indezirabili. În perioada în care a funcționat ca închisoare politică (1948 – 1963), caracteristicile regimului de detenție de la Râmnicu Sărat au fost izolarea, înfometarea și bătaia deținuților politici de către gardienii şi comandantul penitenciarului, Alexandru Vişinescu. Dintre cei mai cunoscuți deținuți amintim pe Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Victor Rădulescu Pogoneanu, Corneliu Coposu.

La Brașov este comemorată Revolta de la Brașov din anul 1987, o acțiune de protest împotriva politicilor economice și sociale impuse de Nicolae Ceaușescu, când 61 de muncitori de la Întreprinderea de autocamioane Steagul Roşu au fost arestați. Ansamblul sculptural propus este creat de sculptorul și profesorul Aurel Vlad.

Următoarele comemorări propuse prin intermediul sculpturilor contemporane de mari dimensiuni sunt pentru Memorialul Rezistenței Anticomuniste „Ţara Făgărașului” și pentru lagărul care a funcționat în Cetatea Oradea.

Lucrările monumentale sunt create de Bogdan Rața, Cătălin Bădărău și Aurel Vlad, sculptori și cadre didactice la Facultatea de Artă și Design din Timișoara și respectiv la Universitatea Națională de Arte din București. Artiștii au în portofoliu sculpturi monumentale, atât temporare cât și permanente – Rața în Piața Libertății din Timișoara (bronz), Bădărău pe faleza Dunării din Galați (metal) și Vlad la Muzeul Memorial al Victimelor Comunismului şi Rezistenţei Sighet (bronz).

Proiectul este organizat de Nasui Collection & Gallery și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Parteneri: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Memorialul Închisoarea Pitești, Muzeul Județean de Istorie Brașov, Modernism.ro

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Programul „Moving Monuments“ / „Monumente în mișcare” a fost lansat în 2014 de către o echipă de curatori și manageri culturali, coordonator fiind curatorul Cosmin Nasui. Programul are ca scop producția, prezentarea și itinerarea de lucrări de artă de mari dimensiuni în spații prestigioase și cu încărcătură simbolică, din România și din lume.