Calendarul evenimentelor, 23 septembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* New York: Preşedintele Klaus Iohannis participă la cea de-a 72-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (18 – 23 sep.)

– Ministere

* Canada: Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, și șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, aflați în prezent într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, se vor deplasa astăzi, la Toronto, pentru a fi prezenți, alături de cei 15 militari răniți care compun Invictus Team Romania, la ceremonia de deschidere a jocurilor Invictus 2017, care se vor desfăşura în perioada 23 – 30 septembrie. Totodată, oficialii români vor asista la antrenamente și la primele probe sportive la care vor concura militarii români. Şeful Statului Major General va participa la conferința șefilor apărării ai națiunilor participante la Invictus Games Toronto 2017. Subiectul principal al întâlnirii va fi axat pe discuții privind personalul militar rănit sau devenit invalid în urma participării la acțiuni militare interne sau la misiuni în teatrele de operații

– Administraţie

* Râmnicu Vâlcea: În cadrul relaţiilor de colaborare dintre municipalităţile Râmnicu Vâlcea şi Kromeriz – Cehia, în zilele de 23 şi 24 septembrie, de la ora 10:00, pe Stadionul din Zăvoi, echipele de fotbal „2001” şi „2002” ale Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea se vor confrunta cu reprezentantele din oraşul ceh înfrăţit. Duminică, 23 septembrie, de la ora 11:40, în prezenţa primarului Mircia Gutău, va avea loc festivitatea de premiere a câştigătorilor acestui mini-campionat de fotbal

– Social

* Are loc evenimentul „Săptămâna Europeană a Mobilităţii – Ziua fără autoturisme” – ora 12:00, pe Calea Victoriei, perimetrul cuprins între Piaţa Victoriei şi Str. George Enescu

* „Cursa de răţuşte Rotaract”, eveniment caritabil organizat de Cluburile Rotaract din Bucureşti pentru copiii hipoacuzici – ora 13:00, linia de start: Podul Haşdeu din dreptul Parcului Izvor

* Iaşi: Conferinţa Naţională „A fi Surd într-o Europă Inclusivă”, organizată de Asociaţia Naţională a Profesorilor pentru Elevi cu Deficienţe de Auz „Virgil Florea” – ora 9:00, la Hotel Unirea, sala „Vega”

– Învăţământ, Cercetare

* Cea de-a 27-a ediţie a Târgului de consultanţă educaţională „World Education Fair” – ora 10:00, la Athenee Palace Hilton (23 – 24 sep.)

– Istorie

* O demonstraţie de mânuire a armelor, instrucţie şi darea raportului pe front vor fi puse în scenă într-o reconstituire istorico-militară la 100 de ani de la Marele Război, care va fi organizată, între orele 11:00 – 16:00, în curtea de onoare a Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR) – Calea Victoriei nr. 49-53. Evenimentul „De Strajă la Palatul Regal. Reconstituire istorico-militară – 100 de ani de la Marele Război” va fi organizat împreună cu Asociaţia „6 Dorobanţi”, în cadrul programului de activităţi ce însoţesc expoziţia „Atelier de front. Artişti români în Marele Război”

– Cultură

* Cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” are loc în perioada 2 – 24 septembrie, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Producător: Guvernul României prin Ministerul Culturii și Identității Naționale. Co-producători: TVR şi Radio România. Organizatori: Artexim, Primăria Capitalei şi ARCUB. Din program:

  • Recitaluri și concerte camerale – The Schubert Ensemble of London – Simon Blendis – vioară, Alexandra Wood – vioară, Douglas Paterson – violă, Jane Salmon – violoncel, William Howard – pian – ora 11:00, la Sala Mică a Palatului
  • Muzica secolului XXI – Orchestra Filarmonicii Banatul din Timișoara. Dirijor: Rumon Gamba. Solistă: Luiza Borac – pian (Laureată a Concursului Internațional George Enescu, ediția 1991) – ora 13:00, la Sala Radio
  • Forumul Internațional al Compozitorilor – Ziua a V-a. Moderator: François Nicolas (Franța) – Reconectarea cu publicul (I): Conferința Ars Poetica: Detlev Glanert (Germania) şi Conferința Ars Poetica: Adrian Iorgulescu (România), Echilibru și exces în compoziție (IV) – masă rotundă cu Ari Ben-Shabetai (Israel), Detlev Glanert (Germania), Adrian Iorgulescu (România), Elmar Lampson (Germania) – ora 16:00, la Universitatea Națională de Muzică București
  • Recitaluri și concerte camerale – Mahler Chamber Orchestra. Dirijor: Jonathan Stockhammer. Solistă: Patricia Kopatchinskaja – vioară – ora 16:30, la Ateneul Român
  • Mari orchestre ale lumii – Royal Concertgebouw Orchestra. Dirijor: Daniele Gatti. Solistă: Chen Reiss (soprană) – ora 19:30, la Sala Mare a Palatului
  • Concertele de la miezul nopții – Jordi Savall & Hespèrion XXI – ora 22:30, la Ateneul Român

* În perioada 23 – 24 septembrie, Parcul Kiseleff (partea cu Muzeul Țăranului Român, înspre Str. Ion Mincu) găzduieşte evenimentul „Grădina cu Artiști”. Între orele 10:00 şi 19:00 vor avea loc ateliere pentru copii și adulți, întâlniri cu asociații de protecție a animalelor și nu numai şi un târg de handmade

* Cu ocazia Zilei Europene a Limbilor (26 sep.), membrii clusterului EUNIC la București (Uniunea Europeană a Institutelor Culturale Naționale) și Reprezentanța Comisiei Europene la București organizează cel de-al 16-lea Târg lingvistic, găzduit în acest an de Grădina Casei Filipescu Cesianu – ora 11:00, Calea Victoriei nr. 151. 14 Institute și reprezentanțe diplomatice propun vizitatorilor ateliere lingvistice pentru copii, lecții demonstrative și sesiuni de „speak dating” pentru studenți și adulți. Instituţii participante: Ambasada Suediei, British Council, Centrul Ceh, Centrul Național de Cultură al Romilor, FCG, Forumul Cultural Austriac, Institutul Balassi, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român, Institutul francez din București, Institutul Goethe, Institutul Italian, Institutul Polonez, Institutul turc „Yunus Emre”

* Moment comemorativ „Augustin Buzura – viaţa şi opera” – ora 18:00, la sediul Bibliotecii Centrale Universitare

* Ateliere de Artă deschise în perioada Festivalului Enescu, în cadrul „Bucureştiului creativ” (23 – 24 sep.). Programul și adresele atelierelor, hărțile și profilurile artiștilor participanți, în cadrul celui de-al patrulea weekend de Ateliere de Artă deschise în București, ediția Enescu, sunt disponibile la Ateliere.Net

* Are loc evenimentul „Russian Roulette”, cel mai nou concept de distracție pentru pasionații de muzică electro și underground house din România, avându-i ca invitați pe Umek (Slovenia), Prok & Fitch (UK), Adrian Hour (Argentina), David Keno (Elveția), David Herrero (Spania) – ora 20:00, la Arenele Romane

* Arad: Prima ediţie a „Sărbătorii Fanfarelor”, organizată de Centrul Municipal de Cultură Arad și Asociația Qult-Ar – ora 16:00, în Parcul Reconcilierii româno-maghiare

* Bârlad: Primăria Municipiului Bârlad, Consiliul Local Bârlad, organizează manifestarea „Revistele de Cultură? Instructive, educative, necesare şi nemuritare…” – ora 11:00, la Centrul Mihai Eminescu, Str. Republicii nr. 277

* Braşov: Spectacolul operetei „Voievodul țiganilor”, de J. Strauss, cea mai recentă premieră a Operei Brașov – ora 18:30, în Sala Operei

* Călăraşi: În perioada 23 – 24 septembrie, are loc evenimentului „Zilele Municipiului Călărași – ediția 2017”, organizat de Primăria Municipiului Călărași, cu ocazia sărbătoririi a 422 de ani de atestare documentară a urbei – ora 10:00, în foaierul Casei de cultură „Barbu Știrbei”

* Deva: Platforma Artilerie Vest a Cetății Deva găzduiește, de la ora 12:00, un concert de soft rock și folk, desfășurat sub genericul ”Muzică în Cetatea Devei” şi organizat de Primăria Municipiului Deva și Serviciul Public Administrarea Cetate

* Marpod, jud. Sibiu: Asociaţia „Sibiul Azi” organizează proiectul cultural „Teatru la sat”, ediţia a II-a. La Căminul Cultural din localitate, începând cu ora 13:30 va avea loc spectacolul „Atelierul de creat poveşti”, pus în scenă de actriţele Codruţa-Magdalena Vasiu şi Arina-Ioana Trif.  După spectacol, va urma o sesiune de discuţii în care copiii vor avea ocazia să pună întrebări, să interacţioneze atât cu actorii sibieni, cât şi între ei pe subiecte referitoare la accesul la cultură.

* Mogoşoaia: Fundația Interart Triade Timișoara, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, cu sprijinul Primăriei Capitalei și Jecza Gallery, organizează vernisajul expoziţiei „Peter Jecza. Lecție despre Imperfecțiune” – ora 19:00, la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești (23 sep. – 20 oct.). Curator: Mădălina Mirea. Expoziţia va fi însoţită de un catalog cuprinzând lucrările expuse. Cu acest prilej va fi susținut și un microrecital de către Alexandra Guțu și Marin Cazacu (violoncel)

* Panciu, jud. Vrancea: Primăria Orașului Panciu, Consiliul Local Panciu și Casa de Cultură „Mihai Eminescu“ Panciu organizează „Zilele Orașului Panciu“, ediția a XIII-a (23 – 24 sep.)

* Târgu Mureş: Au loc lansarea de carte și sesiunea de autografe, Ioana Nicolaie, autoarea volumului „Pelinul negru“ – ora 11:00, în cadrul Bookfest Târgu Mureș 2017 (21 -24 sep.). Participă alături de autoare: Al. Cistelecan, Andreea Rasuceanu

  • de la ora 12:00, are loc întâlnirea cu Mircea Cărtărescu, „Peisaj după isterie“, Bestseller Bookfest 2017 – lansare de carte, dialog cu publicul și sesiune de autografe

* Istanbul: Filmul românesc „Un etaj mai jos”, în regia lui Radu Muntean, a fost selectat pentru Festivalul Internațional de Film de la Istanbul (21 sep. – 1 oct.), ce face parte din seria de evenimente conexe ediției a 15-a a Bienalei Istanbul, organizat de Istanbul Modern (Muzeul de Artă Modernă). Filmul va fi proiectat sâmbătă, 23 septembrie, şi joi, 28 septembrie. ICR Istanbul susține participarea României la Festivalul Internațional de film de la Istanbul

* Lisabona: Cu ocazia Zilei Europene a Limbilor (26 sep.), ICR Lisabona, alături de celelalte institute culturale și ambasade membre ale EUNIC Portugalia, organizează un eveniment festiv multicultural şi pluridisciplinar, ce se va desfăşura la Biblioteca Palácio Galveias din Lisabona (Campo Pequeno) – ora 14:00. Participarea ICR Lisabona la acest eveniment va consta în organizarea de sesiuni de speak-dating în limba română, în intervalul 15:00-16:30 și 17:00-18:30, susținute de Prof. Rodica-Adriana Covaci și două ateliere culinare pentru copii cu începere la orele 16:15 și 16:45, susținute de Grațiela Andrei

* Londra: „Oedipe”, capodopera lui George Enescu, revine într-o versiune de concert, prezentată de prestigioasa London Philharmonic Orchestra la Royal Festival Hall, sub bagheta dirijorului, Vladimir Jurowski. Din distribuţie fac parte nume importante ale canto-ului românesc: Ruxandra Donose, Gabriela Iștoc, Marius Vlad Budoiu, dar și două coruri românești: Corul Filarmonicii „George Enescu” și Corul de Copii Radio. Evenimentul organizat de ICR Londra

* Milano: Asociaţia Freedom Smile organizează evenimentul „Scriitori despre România”, cu participarea scriitorilor Liliana Angheluţă, Dan Lungu, şi Cornel George Popa, care îşi vor lansa cele mai recente cărţi, vor oferi autografe şi vor răspunde întrebărilor românilor – ora 19:00, Via Davide Guarenti, 12

* Montréal, Canada: O nouă ediție, a XI-a, a Festivalului Filmului Românesc la Montréal – FFRM 2017 va avea loc între 23 – 28 septembrie. Filmele vor fi proiectate la CinemaSpace – Segal Centre for Performing Arts (5170 Côte-Ste-Catherine), începând cu ora 19:45. Festivalul Filmului Românesc în Canada este organizat din anul 2007 de Association ROCADE, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Bucureşti, Ambasada României în Canada şi Consulatul general al României din Toronto

* Polonia: Scriitorul Varujan Vosganian va fi invitatul special al Festivalului de Literatură „Zygmunt Haupt” din Polonia, unde își va prezenta multpremiata „Cartea șoaptelor” și va discuta cu publicul polonez. Împreună cu editura Książkowe Klimaty, ICR Varșovia sprijină prezența scriitorului român la eveniment, vizând în acest fel larga promovare a literaturii române și a creatorilor români în Polonia (23-24 sep.). În perioada 22-25 septembrie, la Gorlice și Szymbark, în apropierea Cracoviei, se va desfășura cea de-a III-a ediție a Festivalului de Literatură „Zygmunt Haupt”, eveniment literar inițiat de persoane și instituții al căror scop este promovarea creației unuia dintre marii scriitori polonezi, care dă numele Festivalului

* Roma: Cu ocazia Zilei Limbilor Europei (26 sep.), Accademia di Romania prezintă concertul „Muzica şi limbajul ei / La musica e il suo linguaggio”, un proiect realizat de Asociaţia culturală „Musica e canto” şi de Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea – ora 18:00, Sala de concerte Accademia di Romania. Manifestarea se bucură de susţinerea Institutului Cultural Român şi de cel al Ambasadei României în Italia. Participă:  Asociaţia Culturală „Musica e Canto” Carrara – Italia, Carmen Vasile şi Toni Şuler – România, Yohanna Grace – Franţa, Michelangelo Ferri – Italia

* Viena: Institutul Cultural Român, prin Direcţia Relaţii Internaţionale şi Institutul Cultural Român de la Viena, este pentru al treilea an la rând partenerul „viennacontemporary”, târgul internaţional de artă contemporană – la Marx Halle (21 – 24 sep.). De la ora 16:30, Livia Pancu şi Raluca Voinea (tranzit.ro) participă alături de Judit Angel (tranzit.sk), Vit Havranek (tranzit.cz), Dóra Hegyi (tranzit.hu) şi Georg Schöllhammer (tranzit.at) la dezbaterea „Tranzit: Multi-speed Europe. The Future of Art and its Institutions Across Five Countries from the Austrian East Coast”

– Sport

* Federația Română Sportul pentru Toți (FRSpT) organizează, în perioada 23 – 30 septembrie, o serie de evenimente care marchează Săptămâna Europeană a Sportului în România. Astfel, în Capitală și în peste 30 de județe ale țării vor avea loc circa 300 de evenimente sportive, la care vor participa nu mai puțin de 40.000 de persoane de toate vârstele. Din program:

  • în prezența unor înalți reprezentanți ai Ministerului Tineretului și Sportului, ai FRSpT și a unuia dintre ambasadorii Săptămânii Europene a Sportului în România, Gabriela Szabo, se va desfășura un marș al vizitatorilor de toate vârstele, pe un traseu ce urmărește, parțial, malul lacului Titan
  • în zilele de 23 și 24 septembrie, între orele 11:00-16:00, în Parcul Titan (IOR) din Sectorul 3 al Capitalei vor funcționa ateliere tematice care vor permite bucureștenilor de toate vârstele să facă un popas, pe parcusul celor două zile de weekend, la unul sau mai multe dintre ateliere, fiecare dintre acestea fiind pregătit pe o anumită temă: dans, badminton, baschet, fotbal etc. Vor fi și activități dedicate vârstnicilor și tinerelor mame. În zona acestor ateliere se vor desfășura, într-un cadru interactiv, acțiuni și dialoguri menite să sensibilizeze publicul cu privire la efectul benefic al exercițiului fizic

* Conferinţă de presă organizată de echipa de fotbal FCSB, înaintea derby-ului cu FC Dinamo Bucureşti – ora 12:30, în cadrul Bazei sportive FCSB

* Are loc are loc al XI-lea Marș al Bicicliștilor din București. Plecarea în marș se va face la ora 15:30, de la intrarea Charles de Gaulle a Parcului Herăstrău

* Conferinţă de presă organizată de FC Dinamo Bucureşti, în cadrul căreia va fi prezentat oficial noul antrenor Vasile Miriuţă – ora 17:30, la Sala de evenimente a stadionului din Ştefan cel Mare

* Se dispută primul meci al etapei a 12-a a Ligii I de fotbal:

  • CS Concordia Chiajna – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ora 18:30, pe Stadionul Concordia – Chiajna

* Dinamo Bucureşti întâlneşte formaţia slovenă RK Gorenje Velenje în cadrul Grupei C a Ligii Campionilor la handbal masculin – ora 20:30, la Sala Dinamo – Bucureşti

* Au loc meciurile etapei a 9-a a Liga a II-a de fotbal:

  • FC Argeş – CS Sportul Snagov – ora 11:00, pe Stadionul Nicolae Dobrin din Piteşti
  • AFC Dunărea 2005 Călăraşi – CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu – ora 11:00, pe Stadionul Central ‘Ion Comşa’ din Călăraşi
  • CS Afumaţi – ACS ASU Politehnica Timişoara – ora 11:00, pe Stadionul Comunal din Afumaţi
  • CS Baloteşti – CS Ştiinţa Miroslava – ora 11:00, pe Stadionul Comunal din Baloteşti
  • AFC Hermannstadt – ACS Foresta Suceava – ora 11:00, pe Stadionul Municipal din Sibiu
  • CS Mioveni – CS Luceafărul Oradea – ora 11:00, pe Stadionul Orăşenesc din Mioveni
  • ACS FC Academica Clinceni – AFC Ripensia Timişoara – ora 11:00, pe Stadionul Arena 1 din Clinceni
  • FC Metaloglobus Bucureşti – AFC ASA 2013 Târgu Mureş – ora 11:00, pe Stadionul Metaloglobus din Bucureşti
  • CS FC Olimpia 2010 Satu Mare – AFC UTA Arad – ora 12:00, pe Stadionul Olimpia din Satu Mare

* Sunt programate meciuri în SuperLiga CEC Bank la rugby – etapa a 5-a:

  • CS Dinamo Bucureşti – Timişoara Saracens – ora 11:00, pe Stadionul ”Florea Dumitrache” din Bucureşti
  • CS Politehnica Iaşi – CS Universitatea Cluj – ora 11:00, pe Stadionul ”Tepro” din Iaşi
  • CSA Steaua Bucureşti – CSM Ştiinţa Baia Mare – ora 15:00, pe Stadionul Ghencea din Bucureşti

* Au loc meciuri în Liga Naţională de handbal masculin – etapa a 4-a:

  • SCM Politehnica Timişoara – CSU Suceava – ora 16:00, la Sala C. Jude
  • CS Politehnica Iaşi – AHC Dobrogea Sud – ora 16:00

* Se dispută o partidă din Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă:

  • CSM Dunărea Galaţi – Sportul Studenţesc – ora 18:30, pe Patinoarul ”Dunărea” din Galaţi

* Alba Iulia: A III-a ediţie a competiţiei Alba Iulia City Race, care cuprinde 4 trasee de alergare, dintre care unul este destinat exclusiv copiilor, toate cu startul din Cetatea Alba Carolina – ora 10:00

* Jud. Constanţa: Primăria Municipiului Mangalia organizează pe cordonul Saturn – Venus, între orele 8:00 – 16:00, evenimentul sportiv – No Stress Triathlon „Callatis” 2017. Cele trei probe de ciclism, înot şi alergare se vor desfăşura atât pe plaja dintre Saturn şi Venus, cât şi pe şosea (cordonul Saturn – Venus). Printre cei care vor participa la competiţia de ciclism şi alergare se numără şi edilul Mangaliei, Radu Cristian, care va da startul întregii competiţii, începând cu ora 9:30, pe plaja din zona adiacentă complexului „Perla Venusului” din staţiunea Venus

* Craiova: Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj, cu susţinerea Ministerului Tineretului şi Sportului, organizează a IV-a ediţie a acţiunii „SportFEST Craiova”. Activităţile se vor desfăşura în Piaţa Mihai Viteazul, Piaţa William Shakespeare şi hipodromul din Parcul “Nicoale Romanescu”, începând cu ora 11:00. În cadrul evenimentului se va desfășura turneul de baschet 3la3 Craiova Streetball (23 -24 sep.)

* Sibiu: Greenpeace România organizează a VI-a ediţie a Duathlon Challenge, o competiţie sportivă ce alternează mersul pe bicicletă cu alergatul. Fiecare echipă va parcurge un traseu de 20 de km prin Pădurea Dumbrava și Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA. Evenimentul se desfăşoară sub deviza „#ÎmpreunăPentruPăduri”, şi va începe de la ora 9:45 (start cursă offroad), respectiv ora 10:00 (start cursă pe asfalt)

* Pristina, Kosovo: Se desfăşoară Campionatele Europene de haltere Under-15, Under-17, la care participă şi sportivi români (23-30 sep.)

– Diverse

* DogFest, eveniment organizat de Royal Canin în parteneriat cu Hornbach revine și în toamna aceasta cu o nouă ediție plină de activități și multe provocări distractive pentru iubitorii de animale de toate vârstele. În perioada 23 septembrie – 8 octombrie parcările magazinelor Hornbach se transformă în destinația ideală a iubitorilor de câini și a prietenilor lor. Evenimentul va cuprinde prezentări de rase, traseu de obstacole și demonstrații spectaculoase de dresaj, iar cei înscriși în competiție vor avea parte de multe surprize și premii

  • Hornbach Balotești, jud. Ilfov – ora 11:00, Șos. București-Ploiești nr. 2A

* Aiud: Primăria municipiului Aiud organizează, între orele 8:00 – 13:00, în Piața Dr. Constantin Hagea, evenimentul ”Ziua Recoltei”

* Deva: Cei mai frumoşi câini din mai multe judeţe ale ţării vor putea fi admiraţi cu prilejul unui concurs ce va fi organizat la ştrandul din localitate, de Asociaţia Chinologică a Câinilor de Rasă a judeţului Hunedoara şi Asociaţia Chinologică Română, începând cu ora 11:00

* Satu Mare: 700 de litri de bere din Germania şi 400 de kg de cârnaţi bavarezi vor fi aduşi în municipiul Satu Mare la sărbătoarea „Sathmarer Oktoberfest”, eveniment organizat în zilele de 23 şi 24 septembrie, după modelul celebrei serbări din München

– S-a întâmplat într-o zi de 23 septembrie

* Acum 631 de ani (1386) începea domnia lui Mircea cel Bătrân (până la 31 ianuarie 1418). În timpul domniei sale, Ţara Românească a avut cea mai mare întindere şi a cunoscut o puternică dezvoltare economică, consolidare militară şi afirmare politică internaţională, îndeosebi în sud-estul Europei. Remarcabil comandant militar, om politic şi abil diplomat, Mircea cel Bătrân a întreţinut relaţii bune cu Ungaria, Polonia şi Moldova, a repurtat victorii asupra turcilor, fiind cel mai activ exponent al luptei antiotomane din vremea sa

* Acum 104 ani (1913) aviatorul francez Roland Garros (1888-1918) a realizat prima traversare a Mării Mediterane, de la Saint Raphael la Bizerta (Tunisia), într-un avion monoplan

* În urmă cu 108 ani (1909) a fost publicat în premieră romanul “Fantoma de la operă”, semnat de scriitorul francez Gaston Leroux

* Cu 94 de ani în urmă (1923) a fost adoptată Legea pentru organizarea învăţământului silvic, cu trei grade: inferior, mediu şi superior

* Acum 26 de ani (1991) Parlamentul de la Erevan adopta, în urma referendumului din 21.IX.1991, proclamaţia oficială a independenţei de stat a Armeniei

* Se împlinesc 5 ani (2012), de când, între 23 şi 29 septembrie, s-a desfăşurat prima ediţie a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – „RadiRo”, organizat de Radio România

Aniversări – Comemorări

– Zămislirea Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Padre Pio (m. 1968) (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2017)

– Sf. Pius din Pietrelcina (Padre Pio), preot (Calendarul Romano-Catolic 2017)

– 1884: S-a născut Mihai Costăchescu, istoric şi folclorist; s-a remarcat ca editor de izvoare slavo-române; autor a numeroase monografii istorice despre sate moldoveneşti; membru corespondent al Academiei Române din 1939 (m. 1953)

– 1898: S-a născut Alfred Margul Sperber, scriitor, publicist și traducător de limbă germană din România (m. 1967)

– 1902: S-a născut Ion Gheorghe Maurer, jurist şi om politic comunist; fost preşedinte al Consiliului de Miniştri (1961-1965; 1969-1974); membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 2000) – 115 ani

– 1920: A murit inginerul agronom Constantin Robescu; în 1870 a înfiinţat, împreună cu Petre. S. Aurelian, „Revista ştiinţifică”, în care a publicat numeroase articole de silvicultură; unul dintre fondatorii (1883) „Şcolii Speciale de Silvicultură” din Bucureşti; între anii 1895 şi 1899 a fost primar al Bucureştiului; membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1871 (n. 1839)

– 1922: A murit Dimitrie Vulpian, folclorist şi flautist concertist (n. 1848) – 95 de ani

– 1934: A murit inginerul şi istoricul de artă Gheorghe Balş; a colaborat cu inginerul Anghel Saligny la construirea podului de la Cernavodă; important cercetător al istoriei arhitecturii româneşti; membru titular al Academiei Române din 1923, vicepreşedinte al acestui for (1928-1931) (n. 1868). NOTĂ: Unele surse (http://www.asistentjudiciar.ro/article/18572/Gheorghe-Bals) dau ca dată a naşterii 22 septembrie 1934

– 1935: S-a născut David Esrig, regizor român, născut la Haifa, venit în România în 1938 şi stabilit în Germania în 1973; a înfiinţat, în 1993, Academia de Teatru şi Film “Athanor” din Burghausen, unde îşi desfăşoară şi în prezent activitatea

– 1941: S-a născut Sofia Vicoveanca cântăreaţă de muzică populară, poetă şi actriţă

– 1948: S-a născut actorul George Mihăiţă, director al Teatrului de Comedie din Bucureşti (din 2002)

– 1950: S-a născut actorul de teatru şi film Şerban Ionescu (m. 2012)

– 1951: S-a născut biologul şi profesorul Octavian Popescu; membru titular al Academiei Române din 2010

– 1951: S-a născut pictorul Marcel Bejgu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România

– 1963: A murit actorul Jules Cazaban (n. 1903)

– 1967: A murit inginerul electromecanic Ştefan Nădăşan; întemeietorul şcolii româneşti de încercarea materialelor; a contribuit la îmbunătăţirea fontelor şi a adus importante inovaţii în sudura metalelor; membru titular al Academiei Române din 1963, vicepreşedinte al acestui for (1963-1966) (n. 1901) – 50 de ani

– 2000: A murit scriitorul Costache Olăreanu (n. 1929)

– 2009: A murit ceteraşul Ioan Covaci, supranumit de publicul german „Paganini”; membru al grupului vocal-instrumental maramureşean „Iza” (n. 1939)

– 2013: A murit Geo Saizescu, regizor de film, scenarist, actor şi profesor universitar; considerat maestrul filmului de comedie românesc (n. 1932)

EVENIMENTE EXTERNE

– Ottawa: Oficiali din Statele Unite, Canada şi Mexic poartă o nouă serie de negocieri în vederea modernizării Acordului Nord-American de Comerț Liber (NAFTA) (23 – 27 sep.)

– Ankara: Reuniune a Parlamentului pentru a vota asupra prelungirii mandatului care autorizează operaţiunile armatei turce în Siria şi Irak

– Erbil, Irak: Președintele regiunii autonome a Kurdistanului, Massoud Barzani, urmează să-și facă cunoscută poziția finală privind referendumul de independență prevăzut pentru luni, 25 septembrie

– Stralsund/Aachen: Ultima zi de campanie în Germania înainte de alegerile legislative de duminică, 24 septembrie. Cancelarul Angela Merkel este așteptată în partea nord-estică a Germaniei, în timp ce contracandidatul său social-democrat, Martin Schulz, participă la o reuniune finală la Aachen

– Paris: Demonstraţie de stradă a stângii radicale, condusă de Jean-Luc Mélenchon, care numește reforma președintelui Emmanuel Macron drept „lovitură de stat socială”

– Rimini, Italia: Convenția Mișcării de 5 stele (M5S, populist) pentru a-și desemna liderul în perspectiva alegerilor legislative din 2018

– Essen, Germania: Reuniune a Consiliului de supraveghere al concernului industrial german ThyssenKrupp

– Noua Zeelandă: Alegeri parlamentare

– Riga: Liderul spiritual tibetan Dalai Lama se întâlneşte cu actori, regizori şi muzicieni letoni şi ruşi

– Pau, Franţa: Au loc Campionatele mondiale de kaiac-canoe slalom (23 sep. – 1 oct.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională împotriva Exploatării Sexuale şi a Traficului de Femei şi Copii”

– „Ziua Mondială a Curăţeniei”, lansată în 1993 de Organizaţia Naţiunilor Unite în parteneriat cu organizaţia Clean Up the World; acţiunile organizate în această zi sunt menite să conştientizeze cetăţenii că păstrarea curăţeniei în locurile unde trăiesc şi muncesc, ca şi în locurile publice, contribuie la menţinerea unui mediu curat şi, implicit, la protejarea sănătăţii

– Ziua Naţională a Regatului Arabiei Saudite; aniversarea întemeierii regatului saudit/1932 – 85 de ani

– 63 î.H: S-a născut Caius Iulius Caesar Octavianus Augustus (nume la naştere: Gaius Octavius), primul împărat din istoria Romei antice (anii de domnie: 27 î.H.- 14 d.H). A fost unul din cele mai mari genii administrative din istorie; uriaşa muncă de reorganizare pe care a făcut-o în fiecare domeniu al vieţii romane şi pe tot cuprinsul imperiului a transformat decadenta republică într-un regim monarhic ce avea să dureze multe secole de atunci încolo şi a creat o pace romană durabilă, bazată pe comunicaţii eficiente şi un comerţ înfloritor (m. 14)

– 480 î.Hr: S-a născut Euripide, poet tragic grec; alături de Eschil şi Sofocle, Euripide face parte din celebra triadă a poeţilor dramatici eleni, care au pus bazele tragediei clasice (m. 406 î.Hr.)

– 1666: A murit arhitectul francez François Mansart, unul dintre fondatorii clasicismului; lui i se atribuie inventarea mansardei (n. 1598)

– 1835: A murit compozitorul italian Vincenzo Bellini (n. 1801)

– 1836: A murit mezzosoprana spaniolă Maria Malibran (n. 1808)

– 1856: S-a născut Karl Krumbacher, istoric şi filolog german; profesor de filologie greacă la Universitatea din Munchen, a fost titularul primei catedre de filologie bizantină din lume; în 1892 a pus bazele primei reviste de studii bizantine; membru de onoare străin al Academiei Române (1906) (m. 1909)

– 1861: S-a născut Robert Bosch, industriaş şi filantrop german; a înfiinţat în 1886, la Stuttgart, „Atelierul de mecanică fină şi electrotehnică”, creând astfel fundaţia a ceea ce va deveni Compania internaţională Bosch, un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii; cheia succesului produselor Bosch a fost gradul ridicat de inovaţie şi accentul pus pe calitate (m. 1942)

– 1865: S-a născut pictoriţa franceză Suzanne Valadon; mama pictorului Maurice Utrillo (m. 1938)

– 1870: A murit scriitorul Prosper Mérimée, creatorul nuvelei romantice în literatura franceză (n. 1803)

– 1871: S-a născut Frantisek Kupka, pictor şi grafician ceh, stabilit la Paris (m. 1957)

– 1889: A murit prozatorul englez Wilkie Collins, considerat precursor al romanului polițist (n. 1824)

– 1889: S-a născut Walter Lippmann, ziarist şi politolog american; a contribuit la definirea tendinţelor neoliberalismului în economie (m. 1974)

– 1897: S-a născut Paul Delvaux, pictor suprarealist belgian (m. 1994) – 120 de ani

– 1899: S-a născut Louise Nevelson, pictoriţă şi sculptoriţă americană de origine ucraineană (m. 1988)

– 1901: S-a născut Jaroslav Seifert, poet şi publicist ceh; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1984 (m. 1986)

– 1915: S-a născut Clifford Glenwood Shull, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1994 împreună cu Bertram Brockhouse pentru dezvoltarea tehnicii difracţiei neutronilor (m. 2001)

– 1916: S-a născut Aldo Moro, om politic italian (preşedinte al Partidului Democrat Creştin); răpit de un comando al grupului terorist „Brigăzile roşii” la 16.III.1978 (m. 1978, asasinat)

– 1918: A murit lingvistul francez Auguste Emile Picot; între anii 1866-1869 a fost secretar al domnitorului Carol I; bun cunoscător al ţării noastre, a făcut cunoscut peste hotare folclorul românesc, prin publicarea, în 1889, a unei culegeri de folclor al românilor din Timoc; membru de onoare străin al Academiei Române din 1879 (n. 1844)

– 1920: S-a născut Mickey Rooney (născut Joseph Yule Jr.), actor, scenarist, regizor, compozitor şi producător american (m. 2014)

– 1926: S-a născut John Coltrane, saxofonist şi compozitor american de jazz (m. 1967)

– 1930: S-a născut Ray Charles, pianist, saxofonist şi compozitor american de jazz (m. 2004)

– 1938: S-a născut actriţa austriacă de film Romy Schneider (m. 1982)

– 1939: A murit psihiatrul austriac Sigmund Freud, întemeietorul psihanalizei (n. 1856)

– 1943: S-a născut interpretul spaniol Julio Iglesias, considerat ca fiind artistul latino cu cele mai multe discuri vândute din toate timpurile

– 1949: S-a născut cântăreţul şi compozitorul american Bruce Springsteen

– 1958: A murit tenorul american de origine britanică Alfred Piccaver (n. 1884)

– 1970: A murit actorul şi cântăreţul francez Bourvil (pseudonimul lui André Raimbourg) (n. 1917)

– 1973: A murit Pablo Neruda, poet şi diplomat chilian; unul dintre cei mai importanţi poeţi latino-americani ai secolului XX; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1971 (n. 1904)

– 1987: A murit pianistul englez Louis Kentner (n. 1905) – 30 de ani. NOTĂ: Unele surse (http://www.en.chopin.nifc.pl/chopin/persons/text/id/31) dau ca dată a morţii 21 septembrie 1987

– 1987: A murit regizorul american de film Bob Fosse; de profesie dansator şi coregraf, a realizat exclusiv filme muzicale (n. 1927) – 30 de ani

– 2005: A murit Ada Zevin, artistă plastică basarabeană (n. 1918)

– 2006: A murit Aladár Pege, compozitor şi interpret maghiar de jazz (n. 1939)

– 2011: A murit cercetătorul şi ginecologul australian Carl (Edwin Carlyle) Wood, „părintele” primei sarcini realizate prin fecundare in vitro, în 1973, şi al primului bebeluş creat în eprubetă dintr-un embrion congelat, în 1983 (n. 1929)

– 2013: A murit poetul, eseistul şi traducătorul portughez Antonio Ramos Rosa (n. 1924)