Bulgaria a preluat preşedinţia Strategiei UE pentru regiunea Dunării timp de un an

Ministrul adjunct al dezvoltării regionale şi lucrărilor publice din Bulgaria, Deniţa Nikolova, a preluat oficial preşedinţia Strategiei UE pentru regiunea Dunării timp de un an, în cadrul celui de-al şaselea Forum anual al Strategiei Dunării, desfăşurat la Budapesta. În cadrul reuniunii, au fost discutate aspecte legate de securitatea energetică, dezvoltarea infrastructurii regionale şi îmbunătăţirea conectivităţii în regiune. „Bulgaria îşi asumă o responsabilitate imensă, de a prelua aproape în paralel două preşedinţii de o importanţă majoră pentru UE”, a declarat Nikolova, referindu-se la viitoarea preşedinţie a Consiliului UE din 2018. Ea a subliniat faptul că acest lucru face ca sarcina naţională să fie chiar mai complexă, însă a menţionat că Bulgaria are o şansă unică, de a conduce agenda europeană, dar şi de a-şi îmbogăţi cunoştinţele, de a împărtăşi experienţe şi practici în domeniul politicii, ţinând seamă de priorităţile naţionale de creştere economică, reducerea disparităţilor regionale, crearea de locuri de muncă şi consolidarea coeziunii teritoriale. În cadrul Strategiei UE pentru regiunea Dunării, Bulgaria cooperează cu România în domeniul „Cultură şi turism” şi cu Germania, în domeniul „Securitate”. Scopul Strategiei este de a dezvolta potenţialul economic uriaş al fluviului Dunărea, care leagă ţările din Europa Centrală de regiunea Mării Negre, Caucazul de Sud şi Asia Centrală. Una dintre sarcinile sale specifice este de a îmbunătăţi navigaţia, prin eliminarea blocajelor pe fluviu şi creşterea mărfurilor transportate cu 20% până în 2020, comparativ cu nivelurile din 2010. Un aspect important al cooperării între ţările dunărene este conservarea biodiversităţii şi mediului. Strategia urmăreşte o cooperare strânsă între ţări, astfel încât să fie utilizate în mod optim toate fondurile UE disponibile. Preşedinţia Bulgariei privind Strategia UE pentru regiunea Dunării va fi asigurată timp de un an, începând cu luna octombrie a acestui an. În cadrul preşedinţiei bulgare, sunt planificate formate de lucru, care vor fi organizate în prima jumătate a anului 2018. Principalele evenimente sunt Forumul anual şi reuniunea miniştrilor din octombrie 2018. Un factor-cheie pentru abordarea provocărilor ecologice, socio-economice şi demografice este şi turismul regional, de aceea dezvoltarea sa ca generator de creştere economică se va afla în centrul dezbaterilor celui de-al şaptelea Forum anual al strategiei Dunării, care va avea loc pe 18 şi 19 octombrie 2018, în Sofia. În cadrul reuniunii, urmează să fie discutate posibilităţile de atragere a investiţiilor publice şi private în domeniul turismului, precum şi utilizarea instrumentelor financiare./ddaniela/gpodea

(www.novini.bg – 20 octombrie)