Un resort de lux din Halkidiki – destinaţie de vacanţă pentru nominalizaţii la Oscar de anul acesta

Generoasa pungă de cadouri, în valoare de circa 100.000 de dolari, primită de toţi cei nominalizaţi la Oscar, conţine anul acesta şi pachete de vacanţe în superluxoasa staţiune Avaton Luxury Villas Resort din Halkidiki, Grecia. Deschis în anul 2015, resortul este un complex elegant şi exclusivist cu vedere spre apele de un verde-albastru străveziu ale Mediteranei şi cuprinde 16 vile de lux, în majoritate cu piscină privată. De altfel intimitatea oferită, caracterul luxos al locaţiei, nivelul ridicat al serviciilor şi experienţa gastronomică mediteraneană şi internaţională impecabilă au fost criteriile care i-au determinat pe organizatori să aprobe includerea acestor pachete de vacanţă în punga de cadouri pentru VIP-urile Oscar. Este primul brand grecesc care a reuşit această performanţă, după cum se mândreşte proprietara resortului, o tânără femeie de afaceri în vârstă de doar 24 de ani, descendentă a unei familii cu vastă experienţă în afacerile imobiliare. „Ne adresăm VIP-urilor, de aceea nu exista o modalitate mai bună decât un eveniment precum Gala Oscar pentru a aborda acest segment”, îşi explică iniţiativa tânara proprietară, mizând pe vizibilitatea şi promovarea internaţională pe care i-ar aduce-o asocierea cu VIP-urile Oscar. Cu preţuri care se ridică la câteva sute de euro pentru o noapte de cazare, hotelul a găzduit deja numeroase personalităţi artistice, dar şi şefi de stat, oferind posibilitatea vizitatorului să-şi aleagă propria experienţă „de un albastru infinit”, prin plimbări de o zi cu yahtul pentru a descoperi plaje „ascunse”, croazieră în jurul Muntelui Athos, lecţii de scufundări, sporturi nautice, dar şi plimbări cu elicopter privat./cciulu/abuzoian

(www.newsmoney.gr)