Academicienii Cristian Hera, Bogdan Simionescu, Ioan Aurel Pop şi Victor Voicu candidează pentru funcţia de preşedinte al Academiei Române

Academicienii Cristian Hera, Bogdan Simionescu, Ioan Aurel Pop şi Victor Voicu sunt candidaţii înscrişi în cursa pentru funcţia de preşedinte al Academiei Române. Pâna pe 21 martie, ei trebuie să îşi depună planurile manageriale, urmând ca pe 5 aprilie să aibă loc alegerile. Cristian Hera este actualul preşedinte interimar al Academiei, Bogdan Simionescu este unul dintre cei patru vicepreşedinţi ai forului, Ioan Aurel Pop este rectorul Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, iar Victor Voicu este secretarul general al forului. Statutul Academiei Române prevede ca alegerile pentru funcţia de preşedinte să aibă loc din patru în patru ani, în prima săptămână a lunii aprilie, potrivit Biroului de presă al Academiei.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 martie, ora 18:04)/aboboc/dsirbu