Inginerul Narcis Neaga, numit director al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere

Inginerul Narcis Neaga, care a ocupat funcţia de director general al Companiei de Drumuri între 2013 şi 2015 a fost numit director al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere, care se va ocupa cu derularea proiectelor pentru construirea de autostrăzi.

Compania va deveni operaţională luna viitoare, cel mai probabil prin ordonanţă de urgenţă, iar schema de personal va fi de aproximativ 400 de persoane. Narcis Neaga a precizat pentru Radio România Actualităţi că potrivit legii, mandatul este deocamdată de patru luni şi că se va retrage din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, transmite redactorul nostru Radio România Actualităţi, Alexandru Lancuzov. /ilixandru/aionescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 martie