Controale pe linie silvică

Poliţia Română acţionează permanent pentru prevenirea şi combaterea delictelor din domeniul transportului, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos. În luna mai au fost desfăşurate aproape 4.000 de controale pe linie silvică. În urma acestor verificări, poliţiştii au întocmit 538 de dosare penale şi au aplicat peste 1000 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 1,7 milioane de lei. Pe numele a şase persoane au fost dispuse măsuri preventive. Acţiunile au avut ca rezultat confiscarea sau indisponibilizarea a peste 5.400 de metri cubi de material lemnos. De asemenea, a fost dispusă confiscarea sau indisponibilizarea a 30 de fierăstraie mecanice, 4 tractoare, 8 autovehicule şi 15 atelaje hipo./amirea/sdm2

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 iunie