Cursa aviatică Paris-Cairo din 2016 s-a prăbuşit din cauza unui incendiu la bord, susţin anchetatorii francezi ai BEA

Accidentul aviatic din 19 mai 2016 din sud-estul Mării Mediterane a fost provocat de un incendiu izbucnit la bord, au anunţat vineri investigatorii francezi, punând sub semnul întrebării concluziile echipei de investigatori egipteni, care au declarat că au descoperit urme de explozibili la bord. Avionul, la bordul căruia se aflau 66 de pasageri plus echipajul, a decolat din Paris într-o cursă spre Cairo şi s-a prăbuşit în Marea Mediterană. Toate persoanele aflate la bord, printre care 40 de egipteni, 15 francezi şi un britanic, şi-au pierdut viaţa în accident. Comisia de investigaţii a Biroului de Anchetă şi Analiză pentru Securitatea Aviaţiei Civile (BEA) din Franţa a emis un comunicat de presă în care susţine că „cea mai plauzibilă ipoteză este că la bordul avionului a izbucnit un incendiu în carlingă, iar focul s-a răspândi rapid, ducând la pierderea controlului aeronavei. Cutiile negre şi înregistrările din carlingă relevă că echipajul a menţionat despre existenţa unui incendiu la bord şi detectarea fumului în toaletă şi în camera cablajelor şi a sistemelor electronice. În decembrie 2016, investigatorii egipteni au anunţat că au descoperit urme de explozibil pe rămăşiţele umane şi au transmis BEA că accidentul a fost rezultatul unui „act răuvoitor”, dar nu au produs raportul final al investigaţiilor. BEA a cerut publicarea raportului egiptean, pentru „rezolvarea diferenţelor de opinii”./mbaciu/menescu

(EURONEWS – 7 iulie)