Parchetul General a publicat astăzi un protocol de colaborare încheiat cu SRI în anul 2005 pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în domeniul securităţii naţionale. Documentul este semnat de procurorul general de la acea vreme, Ilie Botoş, şi de fostul director al SRI Alexandru Radu Timofte, potrivit documentului declasificat publicat pe site-ul Parchetului de pe lângă ÎCCJ. La finalul protocolului se precizează că acesta înlocuieşte o înţelegere similară încheiată în anul 2000, când cele două instituţii erau conduse de Mircea Criste, respectiv Costin Georgescu. Protocolul din anul 2005 prevede, între altele, că SRI sesiza infracţiunile împotriva securităţii naţionale, acte de terorism şi alte infracţiuni grave şi făcea, la cererea procurorilor, investigaţii şi supraveghere operativă. Parchetul General se obliga, între altele, să comunice SRI în toate cazurile soluţiile adoptate de procurori cu privire la sesizările primite, dar şi să pună la dispoziţia SRI date şi informaţii obţinute din surse şi evidenţe proprii care, prin natura lor, prezintă interes operativ pentru contracararea sau prevenirea unor ameninţări la adresa securităţii naţionale. /apuscasu/menescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 august)