Programul Parlamentului în această săptămână

Majoritatea deputaţilor şi senatorilor din Parlamentul României vor participa astăzi în teritoriu la ceremoniile organizate cu ocazia deschiderii noului an şcolar, iar mâine Senatul va începe dezbaterea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei ca urmare a iniţiativei depuse de Asociaţia Coaliţia pentru Familie. Alina Stănuţă, cu mai multe informaţii despre agenda parlamentară din această săptămână.
Reporter: Iniţiativa cetăţenească are raport favorabil de la comisii şi prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, modificând astfel articolul 48 din Constituţie care arată în acest moment că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi. Iniţiativa cetăţenească a strâns 3 milioane de semnături şi are nevoie de votul a două treimi din numărul senatorilor pentru a fi adoptată de Senat în calitate de Cameră decizională. În Comisia Juridică liberalii s-au abţinut de la vot pe motive procedurale, potrivit senatorului PNL Daniel Fenechiu:
Daniel Fenechiu: Procedura pe care s-a lucrat a fost viciată destul de grav în momentul în care iniţiativa constituţională a Coaliţiei pentru Familie înregistrată la Senatul României a fost trimisă la Camera Deputaţilor, riscul a merge mai departe este ca în momentul în care propunerea va fi adoptată – că nu am niciun dubiu, PSD are majoritatea de rigoare şi o va adopta – Curtea poate declara procedura neconstituţională.
Reporter: Senatorul PSD Şerban Nicolae spune în schimb că procedura nu trebuie reluată pentru că nu există niciun fel de blocaj:
Şerban Nicolae: Din interpretarea sistematică a textului constituţional care spune că propunerea de revizuire se adoptă de Camera Deputaţilor şi de Senat cu votul a două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere rezultă că există o ordine de prevedere dată de Constituţia României. Suntem în situaţia în care oricare dintre Camere poate să fie prima care să se pronunţe.
Reporter: Deputaţii au pe ordinea de zi marţi dezbaterea primei moţiuni simple din această sesiune parlamentară. Documentul este iniţiat de deputaţii PNL care o acuză pe Carmen Dan, ministrul de interne, de coordonarea acţiunilor represive la adresa celor care au participat la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei. Pe de altă parte, săptămâna aceasta la Bucureşti este aşteptată o delegaţie a Comisiei de la Veneţia care pregăteşte o opinie privind modificările recente la Codul Penal şi de Procedură Penală adoptate de Parlament. Specialiştii Comisiei de la Veneţia au pe agendă şi o întâlnire cu parlamentari, inclusiv cu membrii Comisiei Speciale pentru Modificarea Legilor Justiţiei./apuscasu/gpodea

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (10 septembrie)