Ministrul justiţiei va susţine o declaraţie de presă privind raportul de evaluare a activităţii procurorului general Augustin Lazăr

Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, va susţine la ora 18:00 o declaraţie de presă privind raportul de evaluare a activităţii manageriale desfăşurate de procurorul general al României, Augustin Lazăr. Pe 25 august, ministrul justiţiei anunţa că a declanşat procedura legală pentru evaluarea activităţii desfăşurate de procurorul general. Cu două zile înainte, Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, publicase pe pagina sa de Facebook un protocol de colaborare între SRI şi Parchetul General, încheiat în decembrie 2016 şi semnat de şefii celor două instituţii, Eduard Hellwig şi Augustin Lazăr./ilixandru/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 octombrie