Partidul GERB din Bulgaria susţine candidatura lui Manfred Weber la Congresul Partidului Popular European de la Helsinki

La Congresul Partidului Popular European de la Helsinki va fi desemnat candidatul pentru alegerile europarlamentare din mai 2019. Pretendenţii sunt germanul Manfred Weber, actualul preşedinte al grupului PPE în Parlamentul European, şi finlandezul Alexander Stubb, vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii şi fost premier al Finlandei. La Helsinki se află şi o delegaţie a partidului GERB din Bulgaria, condusă de prim-ministrul şi liderul partidului, Boiko Borisov. GERB şi-a anunţat deja sprijinul pentru Manfred Weber. Vicepreşedintele formaţiunii politice bulgare, Ţvetan Ţvetanov, a subliniat că susţinerea acordată lui Weber este dictată de mai mulţi factori: „Este un mare prieten al Bulgariei şi este firesc să sprijinim reprezentantul PPE, propus de partea germană. Manfred Weber este o persoană energică, competentă, dedicată. Cauza Europei şi securitatea acesteia sunt pentru el teme-cheie”, a adăugat Ţvetanov. La rândul său, Weber a mulţumit partidului GERB pentru sprijin: „Delegaţii bulgari demonstrează că doresc să transforme Bulgaria într-o ţară europeană modernă şi realizează acest lucru cu succes. De aceea, sunt bucuros să primesc acest sprijin puternic în lupta electorală”./ddaniela/sdm2

(www.bnr.bg – 8 noiembrie)