Grevă de avertisment la metrou

Garniturile de metrou nu vor circula dimineaţă, până la ora 6:00, în urma declanşării unei greve de avertisment de către Unitatea-Sindicatul Liber Metrou, în contextul eşuării negocierilor cu administraţia companiei. Sindicaliştii au cerut creşterea salariilor cu 42%, însă administraţia a spus că nu poate oferi mai mult de 18 procente. Liderul sindical Ion Rădoi a declarat că dacă nu se va ajunge la un consens, greva de avertisment ar putea fi urmată de o grevă generală, ce ar putea fi declanşată de luni. Ministrul transporturilor, Lucian Şova, a precizat că anual, la Metrorex au existat creşteri salariale, doar în 2017 fiind de 21 de procente şi a adăugat că solicitarea de anul acesta a sindicaliştilor ar duce şi la scumpirea cartelelor. El a adăugat că există deschidere pentru negociere, dar nu pentru şantaj./rpatulea/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 noiembrie