Guvernul francez a capitulat în faţa valului de proteste, care durează de aproape trei săptămâni. Cu toate acestea, „vestele galbene”, așa cum sunt denumiţi demonstranţii, se pregătesc pentru o nouă demonstraţie de anvergură care va avea loc sâmbătă.
Preşedinţia franceză a anunțat în seara zilei de ieri că va aboli preconizata majorare a taxelor pe carburanţi şi o va înlocui cu alte măsuri, prin care se va menţine nivelul de trai. După incidentele violente care au avut loc sâmbăta trecută, premierul francez Édouard Philippe a anunţat marţi că, satisfăcând solicitarea principală a demonstranţilor, guvernul va amâna pentru şase luni introducerea măsurii de majorare a taxelor carburanţilor, va îngheţa preţul energiei pentru consumatorii casnici şi va majora salariul minim pe economie. Cedarea guvernului însă a sosit prea târziu, vestele galbene au anunţat că-și vor continua demonstraţiile. Ministrul mediului, François de Rugy a spus că guvernul doreşte să declare fără echivoc: în 2019 nu va majora taxele în ceea ce priveşte carburanţii.
Preşedinţia franceză a adăugat că este îngrijorată că sâmbătă vor avea loc „violenţe mari”, după ce în urma cedărilor anunţate de guvern au apărut pe Facebook din ce în ce mai multe apeluri pentru demonstraţie, iar o parte dintre acestea îndeamnă la ocuparea Palatului Élysée. Preşedintele Franţei Emmanuel Macron a solicitat liderilor partidelor politice precum şi sindicatelor să calmeze spiritele. Autorităţile franceze se tem că şi demonstraţia preconizată pentru sâmbătă se va transforma în lupte de stradă la fel ca cea de sâmbăta trecută când aproximativ 3000 de demonstranţi radicali de extremă dreapta şi de extremă stânga au ridicat baricade pe străzile Parisului, au răsturnat şi au aprins maşini în timp ce tineri sosiţi din cartiere mărginaşe au spart şi au jefuit magazine.
Protestele împotriva politicii fiscale a guvernului au început în data de 17 noiembrie, când demonstranţii au blocat drumurile. Ca urmare a demonstraţiilor violente, patru persoane şi-au pierdut viaţa şi mai multe sute au fost rănite. Sătămâna aceasta, nemulţumirile au cuprins şi o parte din şcoli şi universităţi, dar şi fermierii au anunţat că vor protesta. La începutul săptămânii câteva depozite de carburanţi au fost ocupate de protestatari, dar între timp acestea au fost eliberate de poliţie.
În timp ce o parte dintre protestatari solicită demisia lui Macron, guvernul susţine că nu este vorba despre o mişcare politică a opoziţiei, ci de o rebeliune radicală prin care se urmăreşte răsturnarea sistemului republican al statului francez – scrie RTL Info. Unii analişti francezi susţin că protestele sunt îndreptate împotriva întregii clase politice, dar toţi sunt de acord că mişcarea „vestelor galbene” este o manifestaţie politică atipică. Demonstraţiile nu au un lider carismatic, nu sunt asumate de niciun partid politic, nu sunt parade în centrul oraşului, sau evenimente prin care să se promoveze acest curent protestatar. Pe fond mişcările stradale nu sunt susţinute de nimeni, şi totuşi au o forţă şi o amploare impresionantă. Istoricul Michel Pastoureau, făcând referire la mişcarea „vestelor galbene”, a reamintit pentru Liberation că în evul mediu culoarea galbenă a fost simbolul falsităţii, a ipocriziei, a trădării şi a înşeleciunii. Acest galben care în urmă cu doi ani l-a ajutat pe Emmanuel Macron să câştige alegerile, acum s-a dovedit a fi un bumerang pentru preşedintele francez şi guvernul său. vestele galbene reprezintă un nou tip de provocare, este o forţă fără cap, un fel de emanaţie (dégagisme). Reprezintă un impact frontal între un executiv care astupă găurile Palatului Élysée, şi francezul de rând, care aşteaptă de la această mişcare satisfacerea tururor doleanţelor. Scriitorul Christophe Guilluy crede că mişcarea vestelor galbene confirmă teoria sa pe care a expus-o chiar în anul 2014 cu privire la conflictul dintre săracii de la periferie, perdanţii globalizării şi elitele globalizatoare din marile centre urbane. Istoricul şi antropologul Emmanuel Todd este mai prudent, opinia sa e că pătura de jos a companiilor „ultrapolarizate” care au probleme zilnice de trai s-au solidarizat cu săracii din periferiile marilor oraşe. „Dacă ne uităm la harta acestor mişcări, constatăm că ele sunt destul de omogene pe întreg teritoriul naţional”.
În aceste condiţii putem să ne punem întrebarea dacă este vorba de o mişcare populară, sau populistă? Oare este mişcarea jachetelor galbene o reeditare a mişcărilor sindicale şi studenţeşti din 1968? Eurodeputatul Daniel Cohn-Bendit, fost lider studenţesc şi participant la demonstraţiile studenţeşti de acum 50 de ani, spune că există o diferenţă majoră între cele două fenomene. În ’68 lumea s-a răsculat împotriva unui general autoritar (Charles de Gaulle n. r.), iar acum este o mişcare care strigă după un lider autoritar. În prezent, Franţa nu trăieşte o epocă revoluţionară, ci o epocă în care există o ispită pentru autoritarism. Filozoful Chantal Mouffe confirmă această teorie şi spune că această mişcare apolitică se poate articula într-o mişcare politică populistă de dreapta sau de stânga.
Székely Ervin,
Rador – 6 decembrie
