Nostalgia rusească pentru Uniunea Sovietică a atins apogeul ultimilor 13 ani

Numărul ruşilor care regretă destrămarea Uniunii Soevietice a crescut la cel mai înalt nivel de după 2005, pe fondul amplificării neliniştii economice şi a nostalgiei pentru sistemul sovietic de asistenţă socială, a anunţat miercuri institutul de sondaje Levada. E celebră aprecierea preşedintelui Vladimir Putin, conform căruia destrămarea URSS în 1991 a fost cea mai mare catastrofă a secolului 20, iar el şi mulţi alţi ruşi au deplâns lovitura pe care colapsul ei a aplicat-o statutului de mare putere al Moscovei. Conform sondajului, 66% dintre ruşii chestionaţi au declarat că regretă destrămarea URSS, nivel nemaivăzut din 2005, cânt tot Levada a înregistrat 65%. Numărul ruşilor nostalgici a scăzut gradual după 2004, atingând minimul în 2012 (49%), după care a crescut iar, la actualul nivel, comparabil cu cel din anii ’90./asuba/sdm2

(REUTERS – 19 decembrie)