Premierul elen Alexis Tsipras şi-a asigurat un vot de încredere al parlamentului

Prim ministrul elen, Alexis Tsipras, a câştigat miercuri un vot de încredere în parlament, înlăturând astfel ultimul obstacol major din calea aprobării de către Grecia a unui acord care pune capăt disputei referitoare la numele Macedonia şi reuşind să evite alegerile anticipate. Dl Tsipras a fost cel care a cerut votul de încredere al legislativului, după ce partenerul său de coaliţie, Panos Kammenos, a demisionat din guvern pentru a protesta împotriva acordului semnat anul trecut de autorităţile de la Atena şi Skopje. Parlamentul i-a acordat 151 de voturi favorabile lui Tsipras, care a reuşit astfel să îşi asigure o majoritate în adunarea de 300 de locuri. Partidul său de stânga, Syriza, beneficiază de 145 de locuri în parlament, restul voturilor provenind de la unii membri ai partidului de dreapta ANEL, al lui Kammenos şi de la independenţi. „Vă cer cu mâna pe inimă să acordaţi votul de încredere unui guvern care a luptat, a sângerat, dar a reuşit să scoată ţara din noianul de memorandumuri şi supraveghere”, a declarat dl Tsipras, referindu-se la creditorii internaţionali ai Greciei, care au impus restricţii severe ţării timp de mai mulţi ani. Cei care se opun acordului afirmă că noul nume al Macedoniei – Republica Macedonia de Nord – adoptat după decenii de dispute între Atena şi Skopje, reprezintă un atentat la identitatea Greciei. Macedonia este numele celei mai mari regiuni din nordul Greciei. Acordul a fost semnat de reprezentanţii celor două state la mijlocul lui 2018, sub rezerva acceptării sale de cele două parlamente şi reprezintă elementul necesar unei eventuale aderări a micului stat balcanic la UE sau la NATO.(REUTERS – 16 ianuarie)/opopescu/dsirbu

REUTERS: Declaraţie a premierului elen, după votul de încredere al parlamentului

RADOR (16 ianuarie) – Premierul elen, Alexis Tsipras, a declarat miercuri că votul de încredere al parlamentului în guvernul său a fost un vot pentru stabilitatea ţării. „Astăzi, parlamentul grec a dat un vot de încredere stabilităţii. Am primit astăzi un vot de încredere, iar singura noastră preocupare este de a continua să ne ocupăm de nevoile şi interesele poporului elen”, a spus Tsipras într-o conferinţă de presă.(REUTERS – 16 ianuarie)/opopescu/dsirbu