Discursul anual despre starea naţiunii al preşedintelui Donald Trump

Preşedintele american, Donald Trump, va susţine astăzi, în Congres, discursul anual despre starea naţiunii. Acesta este un prilej de a trece în revistă principalele dosare ale politicii americane şi de a marca ceea ce administraţia prezidenţială consideră a fi principalele sale succese. Pe de altă parte, parlamentarii americani au la rândul lor ocazia de a atrage atenţia asupra unor cauze pe care le susţin, invitând să asiste la discurs persoane reprezentantive pentru cauzele respective.

Reporter: Doina Saiciuc: Potrivit Casei Albe preşedintele Trump va pleda pentru optimis şi unitate în discursul său din această seară despre starea naţiunii, amânat cu o săptămână din cauza celei mai îndelungi închideri parţiale a guvernului din istorie, între 22 decembrie 2018 şi 25 ianuarie anul acesta.

Discursul preşedintelui Trump vine într-un moment deosebit de tensionat. El va avea loc cu mai puţin de două săptămâni înaintea termenului limită la care negociatorii Camerei Reprezentanţilor şi Senatului trebuie să prezinte un plan privind securitatea graniţei, pentru a evita o nouă închidere parţială a guvernului. Democraţii din Congres, care au câştigat majoritatea în Camera Reprezentanţilor, se pregătesc să îşi trimită propriile mesaje. Ei au invitat în audienţă angajaţi ai guvernului federal, îngrijoraţi de perspectiva unei noi închideri a guvernului, după 15 februarie.

Altfel, se aşteaptă ca Donald Trump să se refere la economia americană în creştere, în ciuda celei mai lungi închideri a guvernului din istorie. Economia Statelor Unite a creat 340 de mii de locuri de muncă în ianuarie. Atunci când îşi va rosti discursul în spatele preşedintelui se va afla democrata Nancy Pelosi, noul speaker al Camerei Reprezentanţilor, o imagine simbol a opoziţiei democraţilor faţă de preşedintele republican./pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 februarie