Petro Poroşenko solicită Parlamentului de la Kiev să adopte o lege privind suspendarea preşedintelui

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, susţine că Rada Supremă de la Kiev ar trebui să înceapă să analizeze necesitatea unui proiect de lege referitor la posibilitatea suspendării din funcţie a şefului statului și un altul privind înfiinţarea comisiilor parlamentare de anchetă. În opinia lui Poroșenko, legea suspendării preşedintelui este necesară pentru ca şeful statului să poată fi tras la răspundere în cazul încălcării Constituției. „Sunt convins de necesitatea unei legi a suspendării, precum şi a unei legi referitoare la comisiile temporare de anchet. Trebuie să existe discuţii în Parlament cu privire la aceste subiecte, iar această lege, a suspendării preşedintelui, ar trebui adoptată pentru a responsabiliza şeful statului în cazul încălcării de către acesta a Constituției Ucrainei, în cazul în care comite o infracțiune” – a afirmat Petro Poroşenko. Totodată, liderul ucrainean a subliniat că este dispus să delege reprezentanți ai Administrației Prezidențiale pentru a discuta cu deputaţii pe marginea unor astfel de proiecte de lege. „Sunt gata să-mi deleg reprezentanți pentru a discuta și a adopta o versiune de compromis, care să permită adoptarea acestei legi” – a adăugat Petro Poroşenko./sdan/aionescu

www.rbc.ua – 9 aprilie