Vladimir Putin a discutat cu membrii Consiliului de Securitate al Rusiei despre situaţia din Venezuela

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit marţi cu membrii Consiliului de Securitate al Rusiei, cu care a discutat despre situaţia din Venezuela, precum şi despre rezultatele contactelor internaţionale pe care şeful statului rus le-a avut săptămâna trecută, a anunţat secretarul de presă al şefului statului rus, Dmitri Peskov. Potrivit afirmaţiilor sale, în timpul întâlnirii au fost abordate, de asemenea, şi câteva probleme de pe ordinea de zi internă a Rusiei. La reuniune au participat preşedinţii celor două camere ale Parlamentului rus, Valentina Matvienko şi Viaceslav Volodin, şeful Administraţiei prezidenţiale ruse, Anton Vaino, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, ministrul rus de interne, Vladimir Kolokolţev, directorul Serviciului Federal de Securitate al Rusiei, Aleksandr Bortnikov, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Serghei Narîşkin şi reprezentantul special al preşedintelui rus pe probleme legate de mediu, ecologie şi transport, Serghei Ivanov. Dmitri Peskov a subliniat că situaţia din Venezuela a constituit una din temele principale ale discuţiilor. „O atenţie importantă a fost acordată situaţiei din Venezuela, în lumina ştirilor apărute privind tentativa unei lovituri de stat în această țară” – a declarat Peskov. Menţionăm că la 30 aprilie, Juan Guaidó a publicat pe Twitter un material video în care s-a adresat militarilor venezueleni cu apelul de a ieşi în stradă pentru „a pune capăt uzurpării” din ţară. Tot în aceeaşi zi, ministrul venezuelean de externe, Jorge Arreaza, a declarat că responsabilă de organizarea tentativei loviturii de stat este conducerea Columbiei./ssirbu/dsirbu

www.tass.ru – 30 aprilie