Cheltuielile unei familii cu educaţia au crescut cu 40% în 2018, faţă de 2017, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. Cu toată această creştere banii repartizaţi pentru educaţie au ajuns doar la 0,4% din totalul cheltuielilor de consum, adică, în medie, mai puţin de 10 lei pe lună. Statistica INS mai arată că, anul trecut, cheltuielile lunare totale pentru o gospodărie au fost în medie de 3.667 lei. Mai mult de jumătate din această sumă a fost alocată pentru consum, respectiv pentru alimente, băuturi, mărfuri nealimentare sau pentru plata unor servicii. Aproape o treime din cheltuieli au fost reprezentate de plata impozitelor şi contribuţiilor către stat./ilixandru/fcostea

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 iunie)